Poliţiştii suceveni au „spart” distracţia amatorilor de drifturi
Dimensiune font:
* oamenii legii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.040 lei, în principal pentru montarea de anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare
Poliţiştii Biroului Rutier Suceava şi cei din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti au identificat, duminică seara, în parcarea amenajată adiacent sensului de mers „Pătrăuţi” către „Şcheia” a variantei ocolitoare a municipiului Suceava (VOP 2), mai multe autoturisme şi persoane aflate în respectivele vehicule şi în proximitatea acestora.
Având în vedere aspectele constatate, la nivelul Poliţiei municipiului Suceava s-a dispus măsura constituirii cu operativitate a unui dispozitiv de ordine publică pentru a se preveni şi combate eventuale încălcări la regimul rutier, dar şi pentru a se asigura un climat optim de ordine şi linişte publică în zona respectivă, fiind solicitat sprijinului poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava şi a forţelor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
Astfel, în urma activităţilor specifice derulate de poliţişti, pe carosabil au fost identificate urme circulare de rulare/frânare specifice manevrelor de tip „drift”, iar din cercetări s-a stabilit faptul că, persoanele prezente la faţa locului s-au adunat prin utilizarea reţelelor de socializare tip „WhatsApp” şi „Facebook”.
Activităţile derulate de poliţişti şi jandarmi la faţa locului s-au concretizat în legitimarea a 30 de persoane şi verificarea a circa 30 de vehicule, testarea cu aparatul etilotest a 15 conducători auto şi aplicarea a 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.040 lei, în principal pentru montarea de anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, aplicarea de folii neomologate pe geamurile laterale şi parbriz care estompează sau reduc vizibilitatea atât din interior cât şi din exterior, lipsă RCA, lipsă documente etc. De asemenea, poliţiştii au mai reţinut un permis de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare şi au ridicat un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau