Pompierii ieşeni fac din ce în ce mai greu faţă incendiilor
Dimensiune font:
* încă şapte incendii majore s-au produs, în ultimele ore, în judeţul Iaşi * au ars un camion, 30 de baloţi de furaj, zeci de hectare de păşune, o casă, un autoturism, precum şi ustensilele unui dentist * de data asta, nicio mână criminală, niciun foc nu a fost pus intenţionat
Statistică din ce în ce mai îngrijorătoare, pe zi ce trece, în judeţ izbucnesc tot mai multe incendii. Ultimul buletin informativ întocmit de către cei de la ISU menţionează şapte astfel de evenimente nefericite petrecute în ultimele ore. Indubitabil, seceta prelungită de anul ăsta e un factor favorizant, la care se adaugă însă şi erorile umane.
Primul caz din această suită s-a petrecut miercuri la prânz, în jurul orei 12.00, pe strada Trei Fântâni, unde a luat foc un camion ce staţiona cu motorul pornit. Din câte se pare, totul a pornit de la un scurt-circuit şi, până să intervină pompierii, a ars tot ce putea arde din compartimentul motor.
Câteva minute mai târziu, o nouă alarmă la ISU. Foc puternic la Cârniceni, comuna Ţigănaşi, în vecinătatea celebrului iarmaroc. Deşi distanţa nu-i deloc mare, sub 20 km, iar intervenţia pompierilor a fost una promptă, sinistrul a mistuit 30 de hectare de păşune şi un o fâneaţă în care erau 30 de baloţi de paie. Încă nu se cunosc cu exactitate circumstanţele, dar se pare că a fost vorba de o imprudenţă a unui localnic.
A urmat un scenariu tras la indigo după cel de mai sus, desfăşurat în localitatea Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, la nici două ore după întâmplarea de la Cârniceni. Doar că aici pagubele au fost mult mai mici. Doar trei hectare de tarla mistuite de flăcări.
În schimb, la Răchiteni a fost nevoie de o intervenţie conjugată a echipajelor de pompieri de la Târgu Frumos şi de la Roman pentru a se putea stinge un incendiu izbucnit cam la fel ca precedentele.
De la oala cu ghiveci uitată pe foc a ars toată casa
Tot dintr-o neglijenţă s-a produs şi incendiul de alaltăieri seară din comuna Popeşti. De la o oală cu ghiveci uitată pe foc a ars toată casa. Acoperişul din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, tavanul tot din lemn, mobila, uşile, ferestrele, precum şi o bună parte din garderoba locatarilor.
Nici pe timpul nopţii pompierii n-au avut parte de tihnă. La ora 2.30 au trebuit să intervină la un cabinet stomatologic situat pe strada Sălciilor. Aici focul a izbucnit de la aparatura electronică lăsată în „stand-by”.
În fine, ultimul episod al seriei s-a derulat înspre zorii zilei de joi, în municipiul Paşcani. Mai precis, pe strada Vatra, acolo unde un autoturism a luat foc subit. Au ars toate componentele din plastic ale compartimentului motor şi cauciucurile din faţă ale maşinii. Totul din cauza unui fir neizolat. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau