Postul este prea scump pentru moldoveni

default

Dimensiune font:

| 27-11-2012 00:00

meniul de post pentru o zi costă între 10 şi 30 lei * seceta a scumpit legumele şi fructele, iar moldovenii nu au bani pentru un regim vegetarian

Moldovenii ţin post în funcţie de credinţă, de starea sănătăţii, dar mai ales în funcţie de câţi bani au în portofele. Cum mâncarea de post poate fi mai scumpă decât cea de zi cu zi, cei cu posibilităţi financiare mai reduse aleg să postească în prima şi ultima săptămână. Acelaşi lucru îl fac şi cei care nu pot renunţa la carne, lapte, ouă, brânză sau dulciuri.

10 - 20 de lei pentru o zi de post

O zi de post îi costă pe băcăuani între 10 şi 20 de lei. Cele mai consumate produse în această perioadă sunt pateurile vegetale, măslinele, legumele congelate, orezul, soia sau salatele şi legumele proaspete. Totuşi, nutriţioniştii le recomandă celor care postesc prudenţă şi să nu se înfometeze pentru că organismul devine, astfel, vulnerabil în faţa bolilor. „Eu, de când mă ştiu, postesc fără să mor de foame. Mănânc orez cu ciuperci, cu soia, cu spanac, cu de toate. Mai sunt pe piaţă salate, roşii, castraveţi. Mai fac cartofi la cuptor, mere la cuptor. Nu mai spun de fructe. În Postul Crăciunului eu îmi hrănesc organismul numai cu vitamine”, spune Elena.

Fasolea şi cartofii sunt alimentele de bază

Pentru nemţeni, produsele de bază în perioada postului sunt fasolea, varza, soia, cartofii, spaghetele, legumele, conservele, măslinele. Cei cu dare de mână, completează lista cu ciuperci, pateuri şi salamuri vegetale, caşcaval vegetal, fructe şi dulciuri de post. „Pentru cei care au bani, e uşor să ţină post, mai greu ne descurcăm noi, muritorii de rând, care avem 800-900 de lei salariu. Nu îmi permit să ţin tot postul, preţurile sunt foarte mari. Încerc tot felul de combinaţii şi gătesc soia, orez, cartofi, fasole, toate asezonate cu murături. Toate sunt scumpe: fasolea e peste 7 lei kilogramul, cartofii costă între 1,5 şi 1,8 lei kilogramul, la fel şi ceapa,  un kilogram de ardei ajunge la 5,5 lei,  unul de roşii -5,7 lei,  pătrunjelul şi păstârnacul-4,7 lei, iar preţurile la fructe pur şi simplu sfidează criza, nu te poţi apropia”, ne-a spus doamna Mirela (47 de ani). Un kilogram de mere, portocale sau mandarine costă peste 3 lei, iar un kilogram de banane în jur de 5-6 lei. Pentru o zi de post, nemţenii cheltuiesc peste 30 de lei pe zi.

Vasluienii nu-şi permit să postească

Cei mai mulţi susţin că postul a ajuns un lux pe care nu şi-l mai pot permite. „Cu ce să posteşti? Legumele sunt scumpe, fructele la fel. Hai că mănânci o zi sau două cartofi şi alte câteva zile fasole, dar pe urmă? Aşa, carnea e mai consistentă şi faci mai multe feluri de mâncare. Da eu sper că ne iartă Dumnezeu şi aşa păcătoşi cum suntem că nu dăm în cap la nimeni”, ne-a spus o vasluiancă.

* * *

Pe lângă biserică, şi specialiştii recomandă postul pentru că, spun ei nu e vorba doar de purificare sufletească ci şi de detoxifiere a organismului. „Postul poate fi privit ca un tratament. Să ne detoxifiem organismul cu ceaiuri, legume şi fructe şi să ne purificăm sufletul încercând să fim mai buni din toate punctele de vedere. Dacă te gândeşti din start la costuri nu o să ajungi niciodată să fii sănătos la minte şi trup”, ne-a spus Elena Josan, preşedinta Asociaţiei Fitomed Vaslui.

Grupaj coordonat de Lucia Hacman

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei