Primăria Iași vrea să implementeze proiecte în valoare de peste 2,2 miliarde de euro

default

Dimensiune font:

| 03-03-2021 00:00

 * finanţarea ar putea fi obţinută prin Planul Naţional de Relansare şi Redresare * rămâne de văzut câte dintre acestea vor primi girul Guvernului 

Primarul Mihai Chirica a anunţat ieri că municipalitatea ieşeană are pregătite 47 de proiecte pentru finanţare prin Planul Naţional de Relansare şi Redresare. „PNRR este un program la nivelul Comisiei Europene care are în vedere asigurarea unor surse de finnaţare pe două regimuri: jumătate sunt fonduri nerambursabile, cealaltă sub formă de împrumut sub directa îndrumare a BERD. România are un program de minim 30 miliarde de euro. Trebuie să privim acest PNRR ca o adaptabilitate a statului român la noile condiţii sociale şi economice generate de pandemie”, spus primarul Iaşului.

Cele 45 de proiecte însumează o valoare de 2,27 miliarde de euro şi sunt structurate pe mai mulţi piloni. Pe pilonul 1  -  TRANSPORT şi SCHIMBĂRI CLIMATICE – au fost depuse proiecte valorând 173,68 milioane de euro. Pe pilonul 2 -  SERVICII PUBLICE, DEZVOLTARE URBANĂ, VALORIFICARE PATRIMONIU – proiectele venite din partea Iaşului totalizează  1,98 miliarde de euro. În fine, pe pilonul 3 - COMPETITIVITATE ECONOMICĂ, DIGITALIZARE, CAPACITATE DE REZILIENŢĂ – Primăria Iaşi a depus proiecte valorând 110,35  milioane de euro. „Încă de anul trecut am început să lucrăm la o listă de proiecte majore care să fie incluse și finanțate prin PNRR. După cum se știe, România va avea la dispoziție 30,4 miliarde euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea PNRR. Pentru aceasta am avut numeroase consultări atât cu reprezentanți ai Guvernului, în special ai Ministerului Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ai Asociației Municipiilor din România, ai Asociației „Moldova se dezvoltă”, ai Consiliului Județean, cu primarii comunelor din Zona Metropolitană Iași, reprezentanți ai domeniului IT și ai mediului universitar etc. În opinia mea, prioritățile de redresare economică sunt redresarea sistemului de educație, îmbunătățirea mobilității populației prin proiecte de infrastructură regională și locală, dezvoltarea unor parcuri industriale, precum și de inovare și cercetare urmate de transfer tehnologic, investițiile în sănătate și, nu în cele din urmă, reforma administrativă și descentralizarea. Nu am inclus în această listă o serie de proiecte vitale pentru Municipiul și Județul Iași, ca și pentru întreaga regiune a Moldovei, pentru că ele nu intră în atribuțiile Primăriei Municipiului Iași sau au deja alte linii de finanțare: autostrăzile A7 și A8, șoselele de centură, Spitalul Regional de Urgență etc. În următorii ani ne vom concentra pe obținerea finanțării și implementarea acestor proiecte, întrucât ele reprezintă calea de dezvoltare durabilă a orașului, județului și regiunii noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Park-ride la intrările în oraş

Primarul Iaşului a oferit detalii şi despre proiecte gândite de echipa Primăriei Iaşi. În primul rând, este vorba de realizarea a şase parcări de tip park-ride la ieşirile din oraş, fiind vizate zonele ERA, Dacia, Fortus, Holboca, Cârlig şi Tomeşti.  Valoarea acestora este de 25 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.

Colectarea separată a biodeşeurilor şi gestionarea deşeurilor din construcţii este un alt proiect gândit de primarul Chirica. Astfel, în Iaşi, ar urma să fie amplasate 550.450 de recipiente pentru acest tip de deşeu, completate de montarea a 800 de camere video. Aceste puncte vor fi echipate cu cartele. Valoarea proiectului este de 9,6 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.

Unitate nouă la CET Holboca

Pe subcapitolul Eficienţă Energetică şi Termică a fost gândită crearea unei capacităţi de producere a energiei termice cu ajutorul surselor regenerabile. Este un proiect care valoarează 19,02 milioane de euro. În paralel, se doreşte implementarea unei noi unităţi de cocenerare de înaltă eficienţă la CET Holboca, care valoarează 95,56 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.

Cămine reabilitate şi căi de acces

Cu alţi 2,5 milioane de euro ar urma să fie reabilitate termic clădiri din oraş. Este vorba de căminele Primăriei din strada Decebal, Canta 608, Bularga 14A şi Tudor Vladimirescu 79A. Anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.

Nu sunt singurele clădiri vizate. Proiectul „Refuncţionalizare și reabilitare corp C1 liceu si corp C2 cantină - aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, Municipiul Iași” presupune efectuarea de lucrări la cele două corpuri de clădire menționate de la Școala Normală „Vasile Lupu” Iaşi. Valoarea estimată a investiției este de 10,85 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.

Proiectul „Consolidare și reabilitare Casa Calimachi” presupune efectuarea de lucrări pe o suprafață construită desfășurată de aproximativ 2.100 metri pătrați. Valoarea estimată a investiției este de 1,42 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.

Proiectul „Arhiva Municipiului Iași din zona Grădinari” presupune consolidarea și refuncționalizarea a trei corpuri de clădire din cartierul menționat. Valoarea estimată a investiției este de 6,73 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.

Linia nouă de tramvai la Fundaţie

Pentru Pilonul II au fost propuse spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență 30 de proiecte, cu o valoarea totală de 1,984 miliarde de euro. În funcție de domeniile de intervenție, lista municipalității ieșene include mai multe proiecte. Este vorba „Reabilitarea linie de tramvai Biblioteca Centrală Universitară - Triumf (inclusiv rondul Triumf)”, care are o valoare estimată de 5,7 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024. Proiectul „Modernizare tramă stradală și realizare pasaj subteran plus relocarea modurilor de transport prin pasajul subteran propus în zona străzilor Anastasie Panu și Palat” are o valoare estimată de 42,6 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026. Un alt proiect a fost botezat „Modernizarea  sistemului de alimentare cu energie electrică a tramvaielor -  rețele contact - inclusiv stații de redresare”. Acesta are o valoare estimată de 63,09 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.

Depouri noi

Sunt gândite şi proiecte pentru viitoarele depouri. Este vorba de

proiectul „Modernizare depou de tramvaie Dacia (pentru tramvaie și autobuze electrice)”, care are o valoare estimată de 26 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024. Al doilea proiect vizează „relocare depouri pentru tramvaie și autobuze plus troleibuze din zonele centrale pe locația fostelor platforme industrială Fortus”. Acesta are o valoare estimată de 75,87 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.

Un alt proiect are în vedere „Construire/extindere linie de tramvai pe traseul rond Ţuţora (Municipiul Iași) – Localitatea Tomeşti – Localitatea Holboca – rond Dancu şi achiziţie de material rulant”, cu o valoare estimată de 37,12 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.

Revine troleibuzul la Iaşi

Trecem în revistă celelalte proiecte depuse de municipalitatea ieşeană.

Proiectul „Reţea de troleibuze și achiziţie de mijloace de transport cu autonomie extinsă” presupune înlocuirea autobuzelor cu motorizare Diesel cu troleibuze cu autonomie, construcția infrastructurii specializate pentru troleibuze (rețea fir - contact, cabluri subterane, substații de redresare, stații d încărcare rapidă etc.) și achiziția a 50 de troleibuze cu autonomie (cu lungimea de 12 metri). Valoarea estimată a investiției este de 40,67 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.

Tramvaie şi autobuze noi

Proiectul „Extinderea liniei de tramvai în zona Vest a Municipiului Iași și asigurarea legăturii cu comuna Valea Lupului” are o valoare estimată de 25,9 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.

Proiectul „Achiziție de tramvaie cu podea joasă (cu lungimea de 30 de metri)” vizează achiziția a 60 de tramvaie și are o valoare estimată de 180 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.

Proiectul „Achiziţie de mijloace de transport electrice – Autobuze” (maxim 20 de autobuze), privește achiziția a 20 de autobuze și are o valoare estimată de 10 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024.

Proiectul „Extinderea transportului terestru cu trenul metropolitan” presupune construirea/reabilitarea a 21 de stații și construirea unui depou. Traseul avut în vedere are o lungime de 81,3 kilometri, din care 58 de kilometri existenți și 23,3 kilometri nou construiți. Valoarea estimată a investiției este de 1.393,57 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.

Piste pentru bicilete şi pasaje

Proiectul „Piste pentru biciclete în Municipiul Iași” (100 kilometri) are o valoare estimată de 7,10 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.

Proiectul „Fluidizarea traficului din intersecția Podu Roș cu Splai Bahlui Mal Drept și bulevardul Prof. Dr. Doc. Dimitrie Mangeron prin două pasaje supraterane unidirecționale cu o singură bandă” are o valoare estimată de 14,62 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2023.

 Proiectul „Rută alternativă privind accesul spre oraș din zona Bucium” presupune realizarea unei șosele de 2,83 kilometri (cu câte două benzi pe sens), pe ambele părți fiind prevăzute trotuare pietonale cu lățimea de 1,2 metri (borduri incluse), un pasaj (subteran) de cale ferată și trei poduri. Valoarea estimată a investiției este de 26,12 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.

Parcări verzi

Proiectul „Parcări subterane verzi” (UMF, Parc Ciurchi, Rond vechi CUG și Golia – bd. Independenței) are o valoare estimată de 25 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.

Proiectul „Extinderea rețelei de Wi-Fi” presupune extinderea rețelei de Wi-Fi în zone în care populația nu-și poate permite abonarea la un furnizor de internet. Valoarea estimată a investiției este de 1 milion de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2021.

Proiectul „Iași Mobility” presupune modernizarea și digitalizarea a 370 de stații de autobuz / tramvai / troleibuz și dezvoltarea unei platforme de tip MaaS (Mobility as a Service), care să permită tranziția intermodală a pasagerilor folosind o singură aplicație/un singur punct de interacțiune. Valoarea estimată a investiției este de 37 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.

Modernizarea centrului oraşului

Proiectul „Reabilitare Piața Unirii” presupune lucrări pe o suprafață construită de 12.010 metri pătrați (spații pentru activități de recreere și plimbare, spații pentru activități adiacente, sisteme și instalații de natură tehnică, spații publice, spații pentru activități comerciale și expoziționale, spații verzi, mobilier urban etc.). Valoarea estimată a investiției este de 1,27 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.

Proiectul „Modernizare și reabilitare esplanada Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași” presupune demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe moderne, refacerea aleilor, trotuarelor și a sistematizării verticale aferente întregului parc, refacerea integrală a instalațiilor și refacerea integrală a finisajelor. Valoarea estimată a investiției este de 6,04 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.

Palat al Poeziei în Iaşi

Proiectul „Refuncționalizare si extindere Casa de Cultură a Municipiului Iași Mihai UrsachiPalatul Poeziei” presupune, printre altele, extinderea spațiilor de expunere cu până la 350 metri pătrați (inclusiv o cafenea literară), refuncționalizarea sălii de spectacole, realizarea unui amfiteatru al artelor și reamenajarea terasei pentru evenimente culturale cu acces din interior. Valoarea estimată a investiției este de 2,4 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.

Şapte proiecte pe  Pilonul 3

În fine, pentru pilonul 3 au fost propuse spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență șapte proiecte, cu o valoarea totală de 110,35 milioane de euro. „Ştim că nu vor putea fi finanţate toate”, a admis Mihai Chirica.

Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Număr impresionant de ieșeni cu „tulburări de memorie”
16/04/2024 17:55

Jumătate dintre persoanele testate in timpul „Campaniei de testare a memoriei” au aflat că au tulburări cognitive uşoare. Doar un sfert dintre cei testaţi au un status psihic normal. Raportul a ...

Iedul face concurență mielului de Paște
16/04/2024 17:53

În ultimii ani, mielul a pierdut teren in fata iedului in privinta alegerii cărnii pentru friptura de Paste. Mai sănătoasă, dar si mai gustoasă, carnea de ied este pe mesele tot mai multor romani de ...

Peste o mie de ieșeni şi-au testat starea de sănătate, pe pietonal
16/04/2024 17:18

 Peste o mie de ieşeni au trecut la sfarşitul săptămanii trecute pe la „Cortul Sănătătii”, care a fost amplasat pe pietonalul Stefan Cel Mare si Sfant, in cadrul unui proiect initiat de ...

Operele de artă ale marilor pictori români, pe băncile din Grădina Copou!
16/04/2024 17:16

Primăria Municipiului Iasi (PMI) continuă proiectul initiat anul trecut, de amplasare in parcurile din oras a unor bănci modelate sub formă de carte, personalizate cu versuri din opera poetilor romani. A ...

Ajutoare de Paști pentru 10.000 de pensionari ieșeni
16/04/2024 15:39

Tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Pasti, pentru peste 10 mii de pensionari ieseni Cu ocazia Sărbătorilor de Pasti pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valor ...

Se redeschide Muzeul „Nicolae Gane”
16/04/2024 15:32

Vineri, 19 aprilie 2024, incepand cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane”, unul dintre cele 17 muzee din reteaua MNLR Iasi. Publicul este invitat să descopere pe strada Nico ...

„Armonii albastre” Gală caritabilă în beneficiul tinerilor cu autism
16/04/2024 15:02

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, in parteneriat cu Asociatia Natională pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) – Filiala Iasi, invită publicul la concertul caritabil ...

Doi ani după gratii. A furat caloriferul şcolii şi medaliile cu centenarul
16/04/2024 14:53

Conform sentinţei pronunţată luni, 15 aprilie a.c. de către Judecătoria Răducăneni, Dorin Constantin R. va sta următorii doi ani la puşcărie, el fiind condamnat pentru furt calificat. Unul total atipi ...

 Fermierii ieșeni nu mai vor rachete antigrindină!
16/04/2024 14:51

* luni, cativa fermieri s-au adunat in faţa punctului de lansare antigrindină din localitatea Maxut, comuna Deleni, solicitand rezolvarea in regim de urgenţă a statutului staţiilor antigrindină şi stabil ...

Deputatul PSD Claudiu Ilişanu a demisionat din funcţie, după numirea sa ca prefect al Băcăului
16/04/2024 14:49

Deputatul PSD de Bacău Claudiu Ilişanu a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că şi-a dat demisia din Parlament incepand cu 10 aprilie. El va fi inlocuit de Vasile Budacă. Ilişanu a fost nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei