Primarul care a dat în judecată primăria a câştigat
Dimensiune font:
După ce, în iunie 2016, Gheorghe Poede a pierdut mandatul de primar al comunei Poieneşti, judeţul Vaslui, a început să cheme şi să fie chemat la tribunal primăria pe care o condusese timp de 4 ani. A pierdut un proces intentat în urma desfacerii abuzive a contractului de muncă a secretarei primăriei, căreia a fost obligat de către instanţă să-i achite daune morale în sumă de 1.000 lei. Apoi, pentru nereguli datând din 2015, a fost obligat să achite UAT Poieneşti un prejudiciu în sumă de 5.000 lei, plus dobânda penalizatoare aferentă. La rândul său, fostul primar a acţionat în instanţă primăria pentru a-i fi plătit concediul neefectuat pentru că, declara el, era prea ocupat cu treburile comunei.
Încă un dosar penal
Un prim proces, deschis în 2017, a fost pierdut de fostul primar, Tribunalul Vaslui considerând cererea sa ca fiind neîntemeiată. Un an mai târziu, Poede revine cu o nouă cerere, de a-i fi plătite cele 34 de zile de concediu de odihnă la care ar fi avut dreptul în perioada 01.06.2013 – 31.12.2014 şi pe care nu le-a efectuat. De această dată, argumentele şi dovezile prezentate de fostul primar au convins instanţa să-i dea dreptate. Primăria şi Consiliul Local Poieneşti au fost obligate să-i achite lui Gheorghe Poede compensarea în bani a concediului, plus dobânda legală aferentă, plătită însă doar de la data încetării mandatului de primar. ~n plus, Poede urma să primească şi suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în ciuda faptului că acesta s-a reprezentat singur în instanţă, aşa cum făcea şi când era primar, în speţele legate de Primărie. Decizia Tribunalului Vaslui a fost atacată cu apel de către Primărie, fără succes însă, Curtea de Apel Iaşi respingând apelul, ca nefondat, iar Poede s-a ales cu alţi 500 de lei, tot pentru acoperirea cheltuielilor de judecată din această fază procesuală. Fostul edil mai are însă un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui în care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual, dosar ajuns pe rolul instanţei în octombrie 2017, în care ar putea pierde. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau