Primarul le-a vorbit seniorilor Iaşului despre solidaritatea umană
Dimensiune font:
Acesta i-a rugat pe pensionarii din oraş să nu renunţe în a cultiva în rândul urmaşilor bunacuviință şi respectul
”Cei aflaţi în situații dificile trebuie ajutaţi”
Acesta a mai precizat că Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, va pune umărul pentru ca lucrurile să intre în stare de normalitate. ”La audiențe ți se sfâșâie inima când vezi cât de greu le este unor persoane și cât de mult au nevoie de solidaritatea noastră. Așa cum au făcut-o de fiecare dată, românii trebuie să continue să fie uniți, solidari, astfel încât să fie ajutați cei care se află în situații dificile. Să dea Dumnezeu să ne revedem sănătoși și în anii următori, să vă bucurați de copiii și nepoții dumneavoastră, să ne oferiți din înțelepciunea și experiența dobândite de-a lungul timpului, să le insuflați patriotism tinerilor. Suntem în An Centenar și, așa cum le-am spus și studenților, tinerele generații nu trebuie să uite că sunt strănepoții celor care acum 100 de ani și-au dat viața pe câmpurile de luptă. Așa cum spunea Regele Mihai, România este o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri și trebuie să o dăm înapoi așa cum am primit-o și, dacă se poate, mai bogată și mai mare”, mai a declarat primarul Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau