Primul simpozion al Societăţii Balcanice de Stomatologie are loc la Iaşi
Dimensiune font:
* tema, una de mare actualitate: „Evoluţia în Medicină. Era digitală în practica medicală curentă” * evenimentul va avea loc în perioada 7-9 noiembrie * vor fi 40 de conferinţe, peste 100 de comunicări orale, mai multe workshopuri şi cursuri postuniversitare
Societatea Balcanică de Stomatologie a ales Iaşul ca loc de desfăşurare a primului simpozion, eveniment ce se va derula în perioada 7-9 noiembrie. Responsabilă cu organizarea şi coordonarea este profesorul universitar doctor Norina Forna, decan al Facultăţii de Medicină Dentară şi Preşedinte al Societăţii Balcanice de Stomatologie.
Simpozionul BaSS va aduce Iaşul în centrul comunităţii medicale şi de medicină dentară din sud-estul Europei, reunind reprezentanţi ai Asociaţiilor Profesionale din Albania, Bosnia – Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Muntenegru, Rep. Macedonia de Nord, România, Serbia şi Turcia, precum şi Board-uri ale Organizaţiilor Internaţionale de Prestigiu din domeniul Medicinei Dentare. Printre speakerii internaţionali prezenti la Iaşi la Primul Simpozion al BaSS se numără: Prof. Dr. Atanasios Poulopoulos, Secretar general BaSS (Grecia), Prof. Dr. Anton Filchev, Consilier BaSS (Bulgaria), Dr. Helmut Berthold Engels, Preşedinte al German Center for Oral Implantology DZOI (Germania), Dr. Rodos Irodotou, Consilier BaSS (Cipru), Dr. Huseyin Bicak, Consilier BaSS (Cipru), Profesor Asociat Dr. Sorin Uram-Tuculescu, VCU School of Dentistry (SUA)
Programul evenimentului va cuprinde 40 de conferinţe, susţinute de speakeri din România şi din străinătate, peste 100 de comunicări orale şi 40 de postere, workshop-uri şi cursuri postuniversitare, care le vor oferi medicilor practicieni ocazia de a se informa despre cele mai noi tehnici şi tehnologii din domeniul medicinei dentare şi de a-şi îmbunătăţi competenţele în acest domeniu.
Un exemplu relevant îl reprezintă conferinţa şi workshop-ul dedicate aplicaţiilor laserilor în stomatologie, care se desfăşoară sub coordonarea dr. Francesco Maria Manconi (ITALIA), lector naţional şi internaţional în acest domeniu.
Alte workshop-uri care se vor desfăşura în cadrul evenimentului abordează tehnici de chirurgie şi regenerare parodontală, tehnica „stamp” de restaurare directă a leziunilor carioase utilizând răşinile compozite, modalităţi de reconstrucţie ocluzală având la bază traiectoriile de dinamică mandibulară şi tehnici de analiză model.
Board-urile a numeroase instituţii, societăţi şi asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale au colaborat şi au creat un parteneriat real cu BaSS (Balkan Stomatological Society) şi ASRRO (Societarea Română de Reabilitare Orală) pentru reuşita acestui eveniment de înaltă ţinută.
Conferinţele, workshop-urile şi comunicările se vor derula în trei locaţii: Palatul Culturii, Congress Hall Palace şi la Facultatea de Medicină Dentară. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau