Prinsă la furat, o tânără s-a ascuns într-o cameră de hotel
Dimensiune font:
Poliţia Suceava a fost sesizată de E. Katia, de 48 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că i-au fost sustrase bunuri din locuinţă. Veniţi la faţa locului, poliţiştii au aflat de la femeie că a surprins în locuinţă o persoană de sex feminin care i-a sustras o sumă de bani dintr-o poşetă, iar în momentul în care a fost găsită, a fugit spre un hotel din zonă, abandonând alte bunuri în baia locuinţei. Poliţiştii au identificat-o în incinta hotelului într-o cameră pe G. Elena, de 18 ani, din comuna Şcheia, care a recunoscut că în urmă cu câteva minute, a sustras din locuinţa femeii suma de 130 lei dintr-o poşetă din holul locuinţei, profitând de faptul că uşa apartamentului era deschisă.
Prejudiciul în valoare de 130 lei a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.
„În urma continuării verificărilor de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Suceava, s-a stabilit că în cursul aceleaşi zile, miercuri, G. Elena, prin acelaşi mod de operare a comis şi furtul din locuinţa părţii vătămate F. Vasile, din municipiul Suceava, de unde a sustras un telefon mobil şi suma de 850 lei. De asemenea, la 14.05.2013 profitând de neatenţia părţii vătămate B. Mariana, din municipiul Suceava, care a lăsat uşa de acces a apartamentului deschisă, G. Elena a pătruns în interior de unde a furat o geantă în care se afla un telefon mobil şi bani” ne-a spus inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul IPJ Suceava.
Acesta a precizat că, în baza materialului probator, s-a dispus începerea urmării penale faţă de G. Elena pentru comiterea unui număr de trei acte materiale de furt calificat şi violare de domiciliu, faţă de aceasta luându-se şi măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată la Judecătoria Suceava cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi emiterea mandatului de arestare preventivă.
Irina Bucşinescu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau