Proces inedit la Iaşi, cu peste 100 de părţi implicate

 * un dosar greu şi foarte încâlcit, deschis încă de la începutul lui 2017, a ajuns ieri la al 47-lea termen de judecată * e vorba de masacrarea pădurii din perimetrul Vadu Vejei – Mădârjac – Ţibana * în proces sunt implicate 101 părţi: 27 inculpaţi, 71 victime, 3 părţi civile * 5 infracţiuni în formă continuată * s-au defrişat aproape 50 de hectare, fiind tăiaţi zeci de mii de arbori * nimeni nu se consideră vinovat * avocaţii inculpaţilor cer achitare şi dublarea onorariului

Ieri, la Judecătoria Iaşi, a avut loc cel de-al 47-lea termen din, probabil, cel mai încâlcit proces aflat vreodată pe rolul instanţelor ieşene. O şedinţă-maraton, în care avocaţii au pledat pentru achitare ori, în cel mai rău caz, condamnare cu suspendarea executării pentru cei 27 de inculpaţi.

E vorba de cazul defrişărilor masive începute în 2009 şi care au dus la masacrarea pădurii din perimetrul Vadu Vejei – Mădârjac – Ţibana.

În urma raziilor din decembrie 2015 şi ianuarie 2016 s-a estimat că au fost tăiaţi ilegal aproape 50.000 de arbori. În urma acestora au fost ridicate în vederea confiscării zeci de căruţe, unelte şi cantităţi impresionante de material lemnos. S-a început urmărirea penală împotriva a 27 de inculpaţi, aceştia fiind acuzaţi mai apoi şi trimişi în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, taiere fără drept si furt de arbori, complicitate la infracţiunile de tăiere fără drept şi furt de arbori în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals.

În dosarul cu pricina (5699/245/2016), nu mai puţin de 68 de persoane s-au constituit ca părţi vătămate. Alături de acestea, Ocolul Silvic Podu Iloaiei, Ocolul Silvic Pădureni şi Ministerul Apelor şi Pădurilor sunt părţi civile.

Zdelca magică şi o stână părăsită, drept sediu de firmă

În linii mari, lucrurile s-au petrecut cam aşa: pe la mijlocul anului 2009, un anume Constantin Vezeteu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a „citit” potenţialul imens al zonei şi a demarat afacerea forestieră, după ce a convins mai mulţi săteni din Vadu Vejei să-i dea ţidulă şi să-l împuternicească pentru a le păzi loturile de pădure. Circa 25 de hectare. Dar, în loc să vegheze la buna conservare a mediului, Vezeteu a intrat cu drujba în copaci, tăind aproape industrial.

În faţa muşteriilor amatori de material lemnos se prezenta drept proprietar al codrului, fluturându-le pe la nas zdelca magică. A transformat o stână părăsită într-un soi de sediu/punct de lucru/cartier general, de aici el coordonând netulburat ani în şir bunul mers al afacerii. Tăierea, transportul şi vânzarea lemnului, încasarea banilor.

Afacerea s-a dezvoltat în progresie geometrică, aşa încât a trebuit să-şi găsească nişte „locotenenţi” care să-l ajute. Pentru că, în afară de exploatarea directă, Vezeteu o mai făcea şi pe agentul silvic. Cine voia să-şi taie singur lemne din pădure şi să le care apoi acasă trebuia să achite taxe între 60 şi 100 de lei pe căruţă, funcţie de calitatea materialului lemnos. Suficient de ieftin ca să atragă clienţi. Plus că, după toate aparenţele, era ceva sigur şi legal.

Aşa a ajuns în ecuaţie Costel Gheorghiţă Florea, un întreprinzător mai rafinat decât mentorul său. În scurt timp, el a devenit boss-ul cel mare. A reuşit să-i inducă în eroare chiar şi pe cei de la Ocolul Silvic, convingându-i că este proprietar de pădure.

Tăierile au luat un nou avânt, afaceriştii prosperau, mai rămânea câte ceva şi pentru amărăştenii din sat. Oameni plătiţi cu ziua la doborât copaci. 50 de lei şi, din când în când, o căruţă cu lemne. De cele mai multe ori, cioate (rădăcini).

Florea a fost foarte abil şi în relaţia cu zilierii: „două căruţe pentru mine, una pentru tine!”. Ofertă de nerefuzat. Doar că aşa-zisul patron îşi alegea lemnele de calitate, care se pretau prelucrării, pe când muncitorilor le rămâneau doar cele bune de pus în sobă.

Un desant contestat, confiscările s-ar fi făcut de la morţi

Între 2013 şi decembrie 2015 a fost apogeul. Tăierile de arbori s-au extins spre nord, către Mădârjac şi spre est, către Ţibana. Au fost defrişate aproape 50 de hectare, iar estimările indică aproape 50.000 de copaci scoşi din rădăcini.

Totul s-a rupt cu prilejul celor două razii în forţă – 15 decembrie 2015 şi 21 ianuarie 2016. Acestea au survenit în urma plângerilor formulate de câţiva dintre cei 71 de proprietari de pădure care constataseră că n-au mai rămas decât cu poiene, nici urmă de codru verde. S-au folosit chiar şi elicoptere, s-au făcut percheziţii domiciliare, s-au ridicat în vederea confiscării zeci de căruţe, mii de tone de material lemnos, drujbe, bărdiţe, topoare, fierăstraie şi alte auxiliare. Operaţiuni foarte spectaculoase, dar, deocamdată, ineficiente.

Procurorii au finalizat destul de rapid dosarul, părea un belşug de probe, l-au trimis imediat în instanţă, iar pe 7 februarie 2017 a avut loc primul termen. Încheiat prin clasica amânare, pe motiv de lipsă de procedură cu părţile civile.

Apoi, termenele au curs la foc automat. Între timp, Vezeteu a ajuns la zdup, s-a apelat la martori cu identitate protejată, au fost ceva reclamaţii pe la CEDO, s-au cerut noi expertize, iar pe 15 mai inculpaţii au cerut în masă schimbarea încadrării juridice. Care a fost admisă pe 5 iulie. A urmat vacanţa, apoi încă două termene, iar ieri, aşa cum spuneam, avocaţii au depus concluziile. Cam plagiate. Cereri de achitare ori, în cel mai rău caz, condamnare cu suspendarea executării.

În sală era destulă veselie, inculpaţii glumeau lejer cu jandarmii şi zâmbeau primăvăratic. Unul dintre avocaţi a afirmat nonşalant că nu s-a făcut niciun flagrant, că niciunul din cei 27 n-a fost prins în fapt, cu drujba la rădăcina vreunui copac, că în urma desantului s-au făcut doar percheziţii domiciliare, care sunt irelevante. Că, printre altele, s-ar fi ridicat în vederea confiscării şi o cantitate însemnată de lemne din curtea unor decedaţi de prin 2013. Iar moştenitorii n-au început încă dezbaterea, deci nu se poate stabili ale cui sunt cioatele şi nici cum de au ajuns ele acolo. Ei n-au nicio vină, iar morţii nu pot da declaraţie.

Epilog. E timp pentru replantare

Va urma pronunţarea. Cât de curând, o săptămână, o lună, nu foarte mult. Dar e doar prima instanţă, e aproape cert că se va lăsa cu apel. Încă nişte ani se vor scurge alene până la deznodământ. Răstimp în care cei 71 de păgubiţi îşi pot contempla agale pajiştile ce au fost cândva mândri codri. Ori, dacă au suficientă energie, să se apuce de sădit altă generaţie de stejari, ulmi ori salcâmi. Marcel FLUERARU