Program de finanţare a ONG-urilor la Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
* ONG-urile vor putea aplica pentru finanţare printr-o procedură similară cu cea de accesare a fondurilor europene
Plenul Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va aproba în şedinţa ordinară de mâine un program pentru finanţarea de proiecte propuse de organizaţii neguvernamentale. În acest scop, CJ va aloca 500.000 lei, o sumă de cinci ori mai mare decât cea disponibilă la nivelul municipalităţii ieşene pentru ONG-uri în acest an. „Scopul programului este stimularea organizaţiilor non-profit cu activitate în domeniul culturii scrise, pentru realizarea unor obiective de interes local”, se arată în proiectul de hotărâre al CJ. Administraţia judeţeană va identifica proiectele finanţabile după ce va face un apel public şi va organiza o procedură de selecţie. O comisie specială de la nivelul CJ va elabora un Ghid al solicitantului care cuprinde condiţiile de eligibilitate a solicitanţilor, proiectelor, activităţilor şi cheltuielilor, cerinţele minime pentru calificare, sumele minime şi maxime care pot fi solicitate, contribuţia solicitantului la finanţarea proiectului, criteriile de evaluare şi selecţie şi alte instrucţiuni. Ghidul va fi disponibil cel târziu la sfârşitul lunii iunie. Comisia este formată din patru consilieri judeţeni şi trei angajaţi ai aparatului de specialitate al CJ. (A. Andrei)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau