Programul Casa Verde, blocat din cauza softului
Dimensiune font:
Un program mult aşteptat la Iaşi nu s-a concretizat, în totaliltate, anul trecut, din cauza unor probleme de soft. Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi a arătat că, în decursul anului 2017, s-au înregistrat, la nivelul instituţiei, un număr de 399 de cereri de finanţare. Acestea au fonst analizate şi transmise Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti. În nod normal, pentru judeţul Iaşi a fost stabilit un plafon de 500 de cereri, însă acesta nu a mai fost atins, spune directorul APM Iaşi, Bogdan Davideanu. „Din cele 399 cereri, 264 au fost aprobate iar pentru 214 s-au semnat contracte de finanţare. Noi puteam primi până la 500 de cereri la Iaşi, însă programul s-a suspendat din cauză că, la nivelul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară s-a schimbat softul. Asta a generat probleme, în sensul că nu se mai putea primi un act de la OCPI. Ca urmare, la nivelul judeţului Iaşi, un număr de 77 de dosare de decont au fost transmise în vederea decontării, însumând un total de 463.351 lei”, a explicat directorul APM Iaşi. Scopul acestui program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Prin finanţarea nerambursabilă din fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.Programul care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare şi până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau