Proiecte ambiţioase pentru Biblioteca „Gh. Asachi”

default

Dimensiune font:

| 27-03-2013 05:00

Actualul director al Tehnopolis, Dan Doboş, este singurul candidat care s-a înscris la concursul de proiecte de management organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi în vederea ocupării postului de manager al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi”. Acesta susţine are pregătit un set de măsuri menite a readuce cu adevărat biblioteca în viaţa culturală a oraşului, în ultimii ani înregistrându-se o scădere îngrijorătoare a numărului de ieşeni care frecventează sălile de lectură. Dan Doboş are şi o explicaţie pentru lipsa contracandidaţilor. „Părerea mea sinceră este că postul de manager al Bibliotecii Judeţene nu constituie o funcţie atractivă, dată fiind situaţia complicată a instituţiei. Când spun complicată, mă refer la sediul Bibliotecii, care s-a mutat într-un spaţiu din incinta galeriilor comerciale Ştefan cel Mare. De altfel, funcţionarea Bibliotecii într-un spaţiu adecvat, Palatul Culturii spre exemplu, constituie un alt obiectiv inclus în proiectele mele”, ne-a declarat dl Doboş. Facem precizarea că mandatul acestuia la şefia Tehnopolis va expira pe 20 aprilie. Interviul pentru postul de manager al Bibliotecii „Gheorghe Asachi” este programat la începutul lunii viitoare. (Tudor Damaschin)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Comentarii

mihai

Mar 27, 2013

cine a pus la munca pe cine? hai sa fim seriosi dir economica este slugarita de oamenii ei, iar restul suntem prosti si fraieri! habar nu are ce-i aia carte! ea a spus cu gurita ei ca prea multe carti n-a citit la viata ei asa ca.... o doare capul de biblioteca....ati uitat cand spunea: dupa mine cartea veche la gunoi cine o mai citeste...

paula

Mar 27, 2013

invidiosi...a facut lucruri frumoase in biblioteca...te-a pus sa muncesti...de asta vorbesti domnule care te dai doamna...

moromete si nila

Mar 27, 2013

sunt convinsa ca in proiectul de management al dlui dobos este inclusa si schimbarea directorului adjunct, un faimos poiet...ha ha...si a directorului economic....care a transformat biroul de contabilitate intr-un srl...de contabilitate pentru alte firme...

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:05

IASI- 143 de amenzi la Iaşi într-o zi, aplicate celor prinşi fără mască
31/10/2020 11:02

Poliţiştii ieşeni au dat aproape 150 de amenzi celor surprinşi că nu respectă măsurile de protecţie individuală impuse de noile reglementări. În acţiunile derulate de către oamenii legii au fo ...

Primaria Iasi va instala 200 de camere performante în 83 de intersecţii
31/10/2020 10:52

 Primăria a primit două oferte pentru un contract ce prevede montarea de noi camere video in oraş. Contractul are o valoare estimată de peste un milion de lei, fără TVA. Ofertanţii sunt ambii din zo ...

Autobuzele unui aeroport din Germania, pe străzile Iașului
31/10/2020 00:00

  Compania de Transport Public a primit o singură ofertă la procedura vizand achiziţia a 21 de autobuze rulate. Este vorba de 12 autobuze cu lungimea de 12 metri si 9 autobuze cu lungimea de 18 met ...

Unde sunt focare COVID în Iași. Spitalul Sf. Spiridon și de Psihiatrie
30/10/2020 23:29

 Direcţia de Sănătate Publică Iaşi informează cu privire la apariţia a 3 focare Covid-19 in Judetul Iaşi, astfel: 1. SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ”SF. Spiridon” - Secţia gastro ...

 Un ieșean s-a infectat de trei ori cu SARS-COV-2. COVID ar putea fi o infecție cronică, precum HIV sau hepatita B
30/10/2020 15:45

  Un iesean s-a infectat cu Covid-19 a treia oară, iar medicii incep să ia in calcul un scenariu care dă fiori: noul coronavirus ar putea fi o boală autoimună, o infectie cronică, precum HIV/SIDA. ...

 Două persoane care circulau cu o căruţă, rănite de oblonul unui camion care s-a desprins în mers, în Vaslui
30/10/2020 15:15

  Accidentul s-a produs pe raza localităţii Rateşu Cuzei, comuna Rebrieca. „Din primele informaţii, oblonul din spate al unui camion s-a desprins in timpul mersului şi a lovit două persoane a ...

Nouă localități ieșene, amenințate cu scenariul roșu! Vezi care este INCIDENȚA CUMULATĂ A CAZURILOR PE 14 ZILE LA NIVELUL JUDEȚULUI IAȘI PERIOADA 15 – 29 OCTOMBRIE
30/10/2020 15:00

  MUNICIPIUL IASI - 2.61 MUNICIPIUL PASCANI - 2.32 ORAS HARLAU - 2.71 ORAS PODU ILOAIEI - 0.00 ORAS TARGU FRUMOS - 0.07 A. I. CUZA - 1.71 ANDRIESENI - 1.22 ARONEANU - 2.28 BALS - 2.70 BA ...

 Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, amendat de Tribunalul Vaslui
30/10/2020 14:45

  Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au amendat pe rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, care timp de mai multe luni a refuzat să dea curs solicitării instanţei, intr-un d ...

 Nouă bolnavi de COVID, salvați de un donator de plasmă
30/10/2020 13:35

  Un bărbat vindecat de Covid-19 a mers de trei ori la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi pentru a dona plasmă. Prin gestul lui, omul face posibilă salvarea altor vieţi, in total 9, sp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei