Proiecte de educație cu succes în centrele sociale ieșene

Comunicat PRESENT Modulul2_4

Dimensiune font:

| 15-07-2021 13:33

În ultima perioadă, tot mai mulți copii din centrele sociale ieșene se bucură de o serie de programe educative alternative, de învățare creativă și de întâlniri cu profesioniști din diverse domenii.
Aceste sesiuni interactive, cu mult succes în rândul copiilor, sunt integrate în proiectul Present, dezvoltat de Asociația Industrii Creative și Kaufland România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
Dacă la primul modul au avut loc întâlniri online cu scriitori și jurnaliști cunoscuți, vara aceasta se desfășoară ateliere și sesiuni interactive sub umbrela „Viață sănătoasă”. Acestea sunt organizate la Centrul de Servicii Sociale Bucium, Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti și Centrul de Servicii Sociale Bogdana (sat Bogdănești, comuna Horlești), unde peste 100 de copii sunt implicați săptămânal în activități atractive de interes actual, cu teme sau abordări diferite.
Astfel, copiii au învățat să acorde primul ajutor fiind ghidați de Serviciul Voluntar de Ambulanță, au dansat continuu la atelierele de dans cu instructorul coregraf Anca Macovei. Cu energie pozitivă și descoperiri de curiozități legate de corpul uman, trainerul Alexandra Crăciun a implicat participanții în activități de antrenare a mușchilor, motricitate și joc de echipă. Alături de Cristina Căpitănița și Anca Gheorghică de la Asociația Mai Bine, copiii au învățat mai multe despre rolul vietăților din natură, s-au reconectat într-un ecosistem prin joc de rol, au exersat colectarea selectivă a deșeurilor și au plantat semințe. Nutriționistul Diana Grădinaru le-a explicat despre piramida alimentelor, ce proporții de mâncare conține o farfurie sănătoasă, apoi copiii au creat propria băutură răcoritoare.
Surpriza plăcută a acestor ateliere a reprezentat-o entuziasmul copiilor care au fost atrași de interactivitatea atelierelor, de căldura trainerilor și s-au implicat activ în toate sesiunile, cerând explicit continuarea evenimentelor de acest gen.
Calendarul activităților din luna iulie cuprinde și ieșiri la un centru de escaladă din Iași, unde copiii se vor antrena și vor fi ghidați pe trasee de cățărare. De asemenea, sfârșitul modulului va fi marcat prin jocuri distractive și interactive de sinteză, premii și sesiuni de feedback de la micii participanți.
„Domeniile în care pătrunde și prin care se realizează totodată educația depășesc cadrul strict formal, ea fiind regăsită și realizată și prin intermediul altor forme și structuri, în speță cele ce aparțin și care delimitează educația nonformală sau extrașcolară. Acțiunile incluse în acest perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate și vin în întâmpinarea unor interese mai mult de ordin personal ale copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială al DGASPC Iași”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.

 

Present este inițiativa Asociației Industrii Creative, organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix, susținător de rezidențe artistice și coordonator de acțiuni sociale majore de ajutorare a comunităților defavorizate.  

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. NUTRIROM S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 7236/99/2015 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele active ale debitoarei: Nr. crt. Denumire activ Buc Valoare de pornire la licitație–100% lei–fără TVA. 1. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS07NTR 1 33.000 2. Autoutilitara N2 Volkswagen CRAFTER STI 130 – IS08NTR 1 34.400 3. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS10NTR 1 39.100. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO26BUCU2672235340638RON deschis pe numele debitoarei la Alfa Bank;- actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com. Lichidator judiciar , ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L.
Președintele PNL Iași, Alexandru MURARU, a fost ales vicepreședinte în noul birou executiv al PNL
27/09/2021 20:51

În cadrul Consiliului National al Partidului National Liberal, desfăsurat duminică la Bucuresti, deputatul iesean, Alexandru MURARU, a fost ales in pozitia de vicepresedinte in noul Birou Executiv al PN ...

Noi focare de Covid 19 la Iași
27/09/2021 20:48

 Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la aparitia a două focare Covid-19 din judeţul Iaşi: DIRECTIA GENERALĂ DE ASISTENTĂ SOCIALĂ SI PROTECTIA COPILULUI – Centrul de S ...

(VIDEO) Interviul ZILEI-Invitat: Liviu Zanfirescu, directorul Politiei Locale Iasi
27/09/2021 20:45

Traficul paralizează Iasul cel putin de două ori pe zi, la orele de varf, nervii cetătenilor fiind pusi la grea incercare din cauza ambuteiajelor care se formează pe cele mai importante artere ale municipiu ...

O comună din Botoșani are o rată de infectare de aproape 10 la sută
27/09/2021 15:41

Rata de infectare cu virusul COVID-19 in comuna Roma din judeţul Botoşani a ajuns, luni, la 9,92 cazuri la 1.000 de locuitori, ceea ce reprezintă un nivel record in judeţ pentru valul 4 al pandemiei. Direc ...

 Certificat de vaccinare împotriva COVID-19 fals, găsit la Albița
27/09/2021 15:38

  Un bărbat in varstă de 43 de ani din Republica Moldova s-a prezentat la controlul de frontieră la Albiţa cu un certificat de vaccinare impotriva COVID-19 fals, poliţiştii demarand cercetări in ac ...

 Artă din oase de pește
27/09/2021 15:08

  O pensionară din Vaslui demonstrează că acolo unde există inspiraţie si talent, se poate face artă din orice * Viorica Marcu modelează cu pricepere si răbdare oasele pestilor, făcand din ele ad ...

 Evergreen plătește taxa notarială! Achiziționează unul din apartamentele noastre până pe data de 30.09.2021 și profită de ofertă!
27/09/2021 15:04

Fii la curent cu stadiul constructiilor: Blocurile C7 si C8 vor fi finalizate in decembrie 2021. Blocurile C5 si C6 vor fi finalizate in octombrie 2022. Blocurile C3 si C4 vor fi finalizate in octombrie 2023 ...

Un pompier din Botoșani a câştigat ultra-maratonul organizat în Anzii Cordilieri
27/09/2021 13:55

  Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, a caştigat ultra-maratonul organizat in Anzii Cordilieri, Bolivia, desfăşurat in perioada 20 – 26 se ...

Măsuri drastice la Bacău, determinate de creșterea cazurilor de COVID
27/09/2021 13:47

Municipiul Bacău aplică, de astazi, măsurile impuse de o incidentă mai mare de 3/mie de locuitori – la intrarea in restaurante, cafenele, cinematografe, discoteci, baruri, respectiv la spectacole, fes ...

 IPS Calinic al Sucevei este grav bolnav de COVID
27/09/2021 12:52

  Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, IPS Calinic, este internat intr-un spital din Iasi după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Se pare că ierarhul a făcut o formă gravă a bolii după ce David O ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei