Proiectile de mare calibru găsite pe marginea drumului
Dimensiune font:
Două proiectile au fost descoperite, ieri dimineață, de reprezentanți ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, în proximitatea parcării de pe DN 28 km 51+900, pe sensul de mers dintre Podu Iloaiei spre Lețcani, pe partea dreaptă. Drumarii au sesizat imediat autoritățile, în speță, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași și Instituția Prefectului Județului Iași. „Observăm că, dincolo de munții de gunoaie ce provin de la cetățenii certați cu bunul simț, pe marginea drumurilor naționale sunt depozitate acum și astfel de obiecte, ce pun grav în pericol siguranța participanților la trafic. Din acest motiv, reluăm apelul nostru la autorități pentru luarea de măsuri ferme împotriva celor certați cu legislația și cu normele unei bune conviețuiri sociale”, a declarat Ovidiu-Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau