Proteste ale transportatorilor din ţară după carnagiul de la Sasca Nouă
Dimensiune font:
Federaţia Operatorilor Români de Transport va organiza proteste după carnagiul de la Sasca Nouă de săptămâna trecută, când două persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite în urma impactului între un microbuz şi o autoutilitară. Microbuzul, care aparţinea unui şofer de 28 de ani, din Paşcani, transporta la grămadă persoane şi colete în Italia. Federaţia Operatorilor Români de Transport a transmis printr-un comunicat de presă că tragedia s-a produs din cauza vitezei excesive şi a stării tehnice necorespunzătoare a microbuzului transformat artizanal. De asemenea, şoferul ar fi făcut ilegal curse în Italia. „Acest accident rutier a fost cauzat de viteza excesiva şi starea tehnică necorespunzătoare a microbuzului transformat artizanal, microbuz care, din datele obţinute de Federaţia Operatorilor Români de Transport – FORT, efectua în mod regulat, transport ilegal de pasageri şi mărfuri către Italia. Tragedia rutiera de la Sasca Nouă se alătură seriei negre de astfel de evenimente, petrecute în ultimii ani, cu consecinţe extrem de grave, un adevărat fenomen naţional pe care FORT încearcă de ani de zile sa îl oprească”, se arată în comunicatul de presă.
Politicienii şi autorităţile locale, principalii vinovaţi
Protestele transportatorilor se vor organiza la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării pentru a determina autorităţile să ia măsuri împotriva celor care fac transport ilegal de persoane şi mărfuri. Mii de transportatori sunt aşteptaţi să protesteze numai la Bucureşti, pe 22 februarie. Ei consideră că politicienii şi autorităţile publice locale şi centrale sunt factori direct responsabili pentru dezvoltarea acestui fenomen, unic la nivelul Uniunii Europene. Transportatorii atrag atenţia că aceste autovehicule, denumite impropriu „de transport persoane’’, au suferit modificări tehnice neconforme şi în fapt nu intra în categoria autovehiculelor de transport pasageri fabricate şi omologate în acest scop. De asemenea, acestea nu beneficiază de verificări periodice specifice în unităţi teritoriale aparţinând Registrului Auto Român, verificări ce ar trebui să urmărească atât starea tehnică cât şi respectarea gradului de confort şi siguranţă al pasagerilor.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau