Răzbunare rurală, la Erbiceni - Bătut, răpit cu căruţa, stropit cu suc şi biciuit

3biciuit

Dimensiune font:

| 07-08-2024 08:51

* agresorii au mers la casele lor, convinşi că nu li se va întâmpla nimic * însă, faptele fusese surprinsă de către camerele de supraveghere din sat, iar la biciuire asistase şi un vecin, trezit de hărmălaie * acesta a fost cel care a sunat la 112, solicitând o ambulanţă şi un echipaj de poliţie

Prin chinuri groaznice a trecut, în urmă cu aproape trei luni, Mihai G. din Erbiceni. În seara de 14 mai, în jurul orei 22.00, bărbatul tocmai ieşise dintr-un bar din localitate şi se îndrepta spre casă. N-a mai ajuns, s-a luat la ceartă cu fraţii Iulian şi Marius M., aceştia l-au lovit cu pumnii şi picioarele până ce a căzut, inconştient, pe caldarâm.

Bătăuşii nu s-au rezumat la atât. L-au ridicat de jos şi l-au aruncat în căruţa condusă de prietenul lor, Ilie L. L-au dus până în faţa casei lui Iulian, acolo l-au dat jos şi l-a stropit cu suc, ca să-l readucă în simţiri. N-au irosit berea pentru aşa ceva.

Imediat ce şi-a revenit, Mihai a fost luat iar la încins. De data asta, de către căruţaş, care i-a dat cu biciul peste mâini, picioare şi bust. Fraţii îşi făcuseră damblaua şi au stat pe margine, aşteptându-l să termine. N-a durat mult, doar câteva minute, după care agresorii au mers la casele lor, convinşi că nu li se va întâmpla nimic. Eroare.

Acţiunea din faţa barului fusese surprinsă de către camerele de supraveghere dispuse aici, la fel şi plecarea atelajului din zonă, iar la biciuire asistase şi un vecin de-al lui Iulian, trezit de hărmălaie. Acesta a fost cel care a sunat la 112, solicitând o ambulanţă şi un echipaj de poliţie.

Mihai a ajuns la spital, unde a rămas câteva zile, a fost expertizat medico-legal, iar agenţii au demarat investigaţiile şi au strâns suficiente dovezi împotriva celor trei pentru a le deschide dosar penal. Aceştia din urmă sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”  şi  „lipsire de libertate în mod ilegal”. Au fost plasaţi sub control judiciar, rechizitoriul a fost gata într-o lună şi, alaltăieri, dosarul a trecut de camera preliminară. Urmează procesul propriu-zis. Claudiu CONSTANTIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Proxenetul nu poate fi inculpat, deoarece nu are 14 ani!
18/09/2024 23:41

 * clientul, in schimb, e judecat pentru viol Abia ieşit din majorat, Petre A. a continuat să locuiască in Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”, dar, din 18 iulie a.c. este cazat in are ...

Zeci de minore au devenit mame, în acest an, la Iași
18/09/2024 23:41

* cifra este departe de recordul consemnat in anul 2021 la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iasi, cu 140 de mame minore! * există, insă, si un aspect pozitiv: rata abandonului este extrem de scăzut ...

Neaşteptată cădere a pieţei ieşene a muncii!
18/09/2024 23:33

* deşi a scăzut şi aici oferta, domeniul construcţiilor deţine mai bine de jumătate din posturile vacante * necalificaţii nu sunt afectaţi de acest recul * veşti ceva mai bune de pe continent După ca ...

Bătută cu pietre, cu hainele puse pe foc, soţia l-a iertat în cele din urmă
18/09/2024 17:51

Alaltăieri trebuia să se judece dosarul prin care Elena C. din Garbeşti solicitase emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea sooţului Constantin din locuinţa comună pentru o perioadă de 12 luni. As ...

Inspectorul şpăgar a rămas şi fără serviciu, şi fără aerul condiţionat
18/09/2024 17:51

La inceputul acestui an, Ovidiu T. a fost esemnat ca membru in comisia de recepţie la terminarea lucrărilor pentru imobilul ridicat de un anume C.P. Inspector in cadrul Inspectoratului de Stat in Construcţii ...

Ieșean prins cu 2 kg de cocaină și 1,5 kg de canabis!
18/09/2024 17:50

La numai 33 de ani, un bărbat din judeţul Iaşi işi va petrece următoarele 30 de zile după gratii. El a fost arestat preventiv după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalita ...

Emoția primului halat alb
18/09/2024 17:47

Bobocii de la Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi trăiesc cea mai frumoasă emotie din viata lor de viitori medici. Ei primesc zilele acestea primele halate albe din c ...

Ieșenii nu se înghesuie să doneze ajutoare pentru sinistrați
18/09/2024 17:47

După trei zile de la amenajarea de către autoritătile locale a corturilor din Piata Unirii si Podu Ros destinate strangerii ajutoarelor pentru persoanele care au avut de suferit in urma inundatiilor produse ...

Degustare de struguri, la USV
18/09/2024 17:46

Gordin, Gordan, Berbecel, Cruciulita, Francusă, Grasă, Tămaioasă romanească, Chasselas roz si doré, Italia, Moldova, Victoria, Cardinal, Muscat de Hamburg si Muscat Ottonel, Băbească neagă sau Sa ...

Un nou centru de asistență medico-socială va fi construit în județ
18/09/2024 17:45

În cadrul sedintei extraordinare de indată desfăsurată in această săptămană, plenul Consiliul Judetean a aprobat cu unanimitate de voturi depunerea de către Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei