Renovări în campusul studenţesc Tudor Vladimirescu, după jumătate de secol
Dimensiune font:
Se lucrează intens la cele mai vechi cămine din campusul studenţesc Tudor Vladimirescu. După 50 de ani de la darea lor în funcţiune, căminele T1, T2, T3, T4 şi T5 sunt reparate şi renovate.
Odată cu reparaţiile acestor cămine se va aduce şi mobilier nou. Atfel, studenţii nu vor mai dormi în paturile în care au stat şi părinţii sau poate bunicii lor. „Vorbim despre 2.000 de studenţi care de la 1 octombrie, odată cu începerea anului universitar, vor locui în mai bune condiţii. Erau mulţi părinţi care veneau cu studenţii din anul I care le spuneau: uite, acesta era vestiarul meu, aceasta era uşa de la cameră, iar acesta era patul în care am dormit pe perioada facultăţii. Am reuşit să deblocăm această situaţie şi să schimbăm mobilierul. Vor fi 2.300 de birouri noi, 2.300 de scaune, 1.200 de dulapuri, 2.400 etajere pentru depozitarea lucrurilor în camera de cămin. Se vor schimba peste 11.000 de metri pătraţi de pardoseală, 500 paturi. Toate aceste camere vor avea şi o cromatică specială. Am ales culori deschise pentru că spaţiile din camere sunt destul de mici”, ne-a declarat Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti.
Investiţiile celor de la universitatea tehnică în crearea de mai bune condiţii de cazare pentru studenţi nu se vor opri aici. Peste 400 de uşi vor fi schimbate în următorul an.
„Cheile nu vor putea fi multiplicate de studenţi. Cheia va fi predată din generaţie în generaţie. Dorim să oferim studenţilor siguranţă şi securitate crescută. În caz de forţă majoră va fi şi o cheie admin care va deschide orice uşă din cămin”, a declarat Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti.
Toate investiţiile făcute în aceste cinci cămine din campusul Tudor Vladimirescu sunt în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau