REPORTAJ - Concurs inedit destinat persoanelor nevăzătoare, la Iași

Știați că și pentru persoanele cu dizabilități de vedere imaginea lor contează? Știați că nevăzătorii au aceleași preocupări culturale, aceleași pasiuni când vine vorba de muzică, literatură sau îmbrăcăminte, aceleași tabieturi de îngrijire personală, aceleași slăbiciuni pentru gustul mâncării, aceeași sete de cunoaștere și aceleași dorințe de a socializa cu lumea înconjurătoare pe care le posedă văzătorii? Dar știați că persoanele nevăzătoare de sex feminin au participat sâmbăta aceasta la faza locală a unui concurs de cultură generală?

„Imaginea ta contează!” este un concurs după modelul probelor cu întrebări din afara zonei de confort a concurentelor, împrumutat din competițiile tip „Miss Universe”, ce se desfășoară la nivel național și care este destinat persoanelor nevăzătoare. Sâmbătă, 2 noiembrie, acest concurs a avut loc la Iași.

Știați că puteți simți prezența unui zâmbet, chiar dacă nu-l puteți vedea?

La prima vedere, ai fi putut avea falsa impresie că cele 7 doamne, ușor trecute de prima tinerețe, dar în continuare cochete, sunt stăpâne pe situație și au venit la sediul ieșean al „Asociației Nevăzătorilor” doar pentru a pleca acasă cu unul dintre premii, în schimb acestea se aflau acolo pentru a-și petrece dimineața împreună într-o atmosferă relaxată și deloc competitivă. O masă rotundă le despărțea pe participante de membrii juriului, format din membri voluntari și angajați ai asociației, cu toate acestea îi uneau foarte multe aspecte, în frunte cu buna dispoziție.

Afară vântul sufla puternic, iar frunzele se izbeau în mod repetat de geam. „Vine iarna sigur”, am auzit pe cineva spunând. Nici înăuntru nu era mai bine, căldura fiind oprită în tot cartierul din cauza lucrărilor de modernizare. Toată lumea își purta gecile de iarnă. Ne încălzeam cu zâmbete. Știați că puteți simți prezența unui zâmbet, dacă nu-l puteți vedea?

Prima probă a constat în construirea unui catren din patru cuvinte date, fiecare concurentă primindu-și cuvintele proprii și voluntarul, pregătit să scrie cele patru versuri care urmau să îi fie dictate. Janei, i-au picat cuvintele „ogor, tractor, arici, aici”, iar poezia sa a primit punctaj maxim din partea juriului la doar cinci minute după ce aceasta a exclamat că „nu e suficient de bună”. „Merg agale pe ogor/ Călare pe un tractor./ Dintr-odată, un arici/ Mi-a tăiat calea aici.” Jana a practicat medicina înainte de a-și pierde vederea complet, și încă 15 ani după aceea. Pentru ea, ogorul nu reprezintă doar un alt cuvânt, ci o amintire, iar poeziile obișnuiau să fie imagini care îi dansau în fața ochilor, nu doar sunete rimate. Una dintre concurente s-a clasat pe ultimul loc, în finalul probei, deoarece catrenul ei avea doar trei versuri. Am avut parte și de poezii abstracte, și de amintiri și emoții, însă nu a rămas timp pentru discuții despre talentul natural al unora dintre ele, deoarece începea proba cu numărul doi. Așa că ne-am mutat într-unul dintre birouri, unde doamnele erau conduse pe rând spre un scaun din fața calculatorului, de către voluntari pentru a recunoaște trei voci, des întâlnite pe vremuri în televiziunea și radioul românesc: marele actor Octvian Cotescu, pe care generația mai tânără l-a confundat cu un Pavel Bartoș mai talentat, Aurelian Timișan cu al său pistolar, piesă pe care toate persoanele din încăpere au fredonat-o până la sfârșitul zilei de la atâta repetiție, și comentatorul sportiv Ion Ghițulescu, într-un meci de pe vremea când Steaua încă nu se numea FCSB. Cu toate acestea niciuna dintre participante nu a reușit să identifice posesorii celor trei voci.

„Nu poți întreba o persoană care nu aude cum sună un clopot de biserică, doar pentru că diferă de sunetul pe care îl scoate clopoțelul de la ușa de la intrare”

Pentru ultima probă a fost necesară reîntoarcerea în camera mesei rotunde, unde sunetul vântului de afară crescuse în intensitate și se amesteca cu cel al conversațiilor. De pe foi a patru, doamna Rădița le citea întrebările cu voce tare concurentelor, pe rând, în ordinea în care era trecut numele lor în tabelul pe care era ținut punctajul. Aceasta le cunoaște pe fiecare în parte de ani de zile, dar se încăpățâna să fie corectă și să nu se abată de la reguli, așa că nimeni nu era ajutat mai mult decât avea nevoie. Întrebările erau din domenii precum geografie, istorie, literatură, vestimentație și îngrijire corporală și aveau trei variante de răspuns. Zece întrebări, o sută de puncte și apoi se făcea totalul cu rezultatele de la celelalte probe. Nimeni nu șoptea răspunsul corect și nimeni nu judeca un răspuns greșit.

Întrebările nu erau grele, însă s-au ivit și unele nepotrivite pentru a fi adresate persoanelor cu dizabilități de vere, precum culoarea veștimetelor călugărilor budiști sau culoarea de care aparține nuanța bordeaux. „Nu poți întreba o persoană care nu aude cum sună un clopot de biserică, doar pentru că diferă de sunetul pe care îl scoate clopoțelul de la ușa de la intrare” a exclamat râzând una dintre doamne după ce a răspuns greșit la o întrebare. Mai în glumă, mai în serios, concursul a fost gândit de către specialiști în domeniu care consideră cultura generală cu adevărat generală. Cu toate acestea, doamna Jana a obținut punctaj maxim, răspunzând corect la toate întrebările de cultură generală. Și pentru a demonstra că nu se afla acolo pentru a câștiga, aceasta îi reproșa persoanei care ținea scorul că trebuie să fi greșit undeva la notat, deoarece considera că doamna din dreapta ei ar trebui să fie, de fapt câștigătoarea, amândouă aflându-se la egalitate cu 120 de puncte. Pentru a fi totul corect s-a ținut o probă de departajare, iar pentru a obține locul întâi acestea trebuiau să răspundă corect la o altă întrebare, mai complicată. A câștigat tot doamna doctor, și nimeni nu a rămas mai surprins decât ea.

Câștigătoarea etapei locale va participa luna viitoare la concursul județean

În funcție de punctajul obținut, concurentele au primit, în ordine descrescătoare, sume de bani în valoare de 200 de lei, 150 de lei, 100 de lei și 50 de lei, pentru a fi încurajate să participe și la edițiile viitoare ale concursului, iar la final, după ce premiile au fost înmânate, au sărbătorit. Fețele s-au relaxat, zâmbetele s-au mărit, și, chiar dacă era frig, nimeni nu s-a grăbit să plece. Se cunoșteau de mult timp și formau o familie. Cele mai multe dintre ele mai participaseră și în alți ani la activități asemănătoare și nu se supărau niciodată dacă pierdeau. Vântul de afară se potolise. Nimeni nu a plecat. Au rămas să mănânce și să joace jocuri.

Daiana SFREDEL