România are de recuperat din Krivoi Rog un patrimoniu valorat la un miliard de dolari!

 În urmă cu mai bine de 35 de ani, mai toată suflarea muncitorească de pe întreg cuprinsul ţării fremăta cu gândul la noul El Dorado industrial, giganticul complex miniero-siderurgic de la Krivoi Rog. Constructori, lăcătuşi, sudori, metalurgişti și nu numai sperau într-o detaşare cât mai lungă la noul şantier. Avantaje multe: salariul plătit regește, sporul de şantier, diurnele, accesul neîngrădit la alimente mult mai ieftine decât în ţară. Tocmai se semnase acordul între URSS şi alte cinci state est-europene, printre care şi România pentru construirea imensului combinat KGOKOR, unde urmau să fie îmbogăţite minereurile acide de fier.

În 1986 s-a trecut la treabă, colonia românească stabilindu-se la Dolînska, la aproximativ 30 km vest de Krivoi Rog. România se angajase la investiţii de circa 800 de milioane de dolari, ceea ce, cantitativ, însemna mai mult de 26% din combinat. Ucraina urma să plătească în pelete de minereu, care ar fi urmat să fie folosite de Sidex Galaţi. Autorităţile din ţara vecină estimau iniţial capacitatea de producţie KGOKOR la 6,6 milioane tone oţel/an, pentru ca să urce ţinta la 10 milioane tone/an.

Până în 1989, lucrurile au decurs destul de bine, cu întârzierile inerente şi cu unele probleme neprevăzute. Cei patru mari antreprenori din România (Arcif, Arcom,

Uzinexportimport și Ipromet) au construit la Krivoi Rog nu doar un combinat, ci un adevărat oraş. Blocuri de locuinţe, grădiniţe, şcoli, unităţi medicale etc. Companiile româneşti au lăsat, cum spuneam, 800 de milioane de dolari. Pentru această mega-investiţie, statul român ar fi trebuit să primească aproximativ 30 de milioane de tone de peleţi, timp de 10 ani. În realitate, ucrainienii au livrat doar 159 mii de tone. Asta deoarece construcţia, care urma să fie finalizată în 1992, a fost sistată în 1990, când se făcuse deja 80-90% din combinat.

„N-a luat nimeni în calcul repatrierea utilajelor”

Ieșeanul Gheorghe Mihailescu, fost director în cadrul combinatului de la Krivoi Rog, susține că în Ucraina a rămas un patrimoniu valorat la un milliard de euro. „Lucrând acolo, știu ce utilaje au rămas. Sunt acolo utilaje pe care nu le avem în țară, pentru că nu le-am făcut, neavând nevoie de ele în acele vremuri, dar de o valoare enormă. Dar n-a luat nimeni în calcul repatrierea utilajelor. Eu am vrut, la un moment dat, după destrămarea Uniunii Sovietice, am încercat să scot de acolo, să aduc în țară măcar motoarele electrice uriașe, de 5-10 tone greutate fiecare - și nu erau puține! - motoare alimentate la 10 kilovolți, să aduc reductoarele fabricate la noi în colaborare cu nemții și duse acolo cu eforturi mari, dar n-am reușit, deoarece toată lumea mă întreba cine plătește vama. Nu s-a implicat nimeni! Nu s-a găsit înțelegere, nimeni din partea guvernamentală românească nu voia să-și asume obligații. Dezinteres total!”, spune Gheorghe Mihailescu, care a lucrat la Krivoi Rog din anul 1985 până în septembrie 1996. „În anii 1990-1992, combinatul acea chiar 6.000 de angajați români. Firma la care eu lucram – Uzinexportimport, a livrat acolo utilaje, dispozitive, echipamente electrice și construcții metalice, în valori enorme. În 1985 am fost la Krivoi Rog în delegația de 18 persoane care negocia cu partea sovietică deschiderea combinatului, procentul care revenea României. Noi eram 18 oameni și aveam pretenția să fim tratați cu corectitudine, iar ei erau doar 3 și încercau să ne înșele – unul era cel care știa meserie, altul era securist și un al treilea era ucenic. Cum nu se semna nimic, Ceaușescu a ordonat să vină toată  lumea acasă. Când s-a semnat, în 1986, s-au întors lumea la lucru, iar în 1987 au început primele lucrări la obiectivele principale – fabrica de pelete. S-a ridicat acolo până și un spital, dar ucrainienii nu au luat în primire decât morga, deoarece nu aveau morgă în oraș. În rest, nu s-a preluat nimic. Motivul? În convenția bilateral se scria că se predă la cheie, dar nu se preciza dacă doar obiectivele industriale sau doar o parte dintre celelalte obiective. De la asta au și început problemele”, spune Gheorghe Mihailescu.

După mai multe runde de negocieri între ţările asociate la proiect (Ucraina preluând acţiunile fostei URSS), în 1993 s-a decis reluarea lucrărilor. În acest sens, autorităţile române au emis Legea 95/1993, prin care se reglementa participarea ţării noastre la reluarea construcţiei. Iniţiativă care avea să se dovedească total neinspirată. Ucraina a intrat în posesia a 56,4% din acţiuni, România deţinea 28%, iar Slovacia 15,6%.

Promisiuni multe, dezinteres total

În 1998, lucrările au fost sistate prin decizia părţii ucrainene, mişcare de pe urma căreia statul român s-a ales doar cu investiţii inutile într-un obiectiv care nu i-a adus niciun beneficiu. Doar cheltuieli anuale de un milion euro către cele trei firme desemnate să asigure paza obiectivului. Este vorba de Arcom SA, Arcif SA şi Uzinexport SA, impuse printr-o lege specială, nu în urma unei licitaţii.

Nouă ani mai târziu, în 2007, reapar speranţele. „A fost terminată întreaga muncă organizatorică pentru înfiinţarea unei întreprinderi mixte, care să garanteze intrarea rapidă în funcţiune a combinatului. Pe viitor, Krigoi Rog poate deveni unul din cele mai mari combinate de prelucrare a minereurilor din Ucraina şi, foarte important, pachetul de control va aparţine, în continuare, statului”, anunţa, cu prea mult optimism, presa vremii.
Se estima că ar mai fi nevoie de 804 milioane dolari pentru terminarea lucrărilor. Slovacii au spus pas, rămânând în asociaţie doar noi şi ucrainienii. La luarea deciziei de a constinua, s-a ţinut cont de faptul că preţul minereului de fier ajunsese la un maxim istoric. „Statul trebuie să deţină controlul. Combinatul de la Krivoi Rog va fi un jucător puternic, iar statul este pur şi simplu obligat să ţină pârghiile de influenţă asupra lui”, afirma Oleg Ozefovici, analist la Alfa Kapital Ukraina. „Suma investiţiilor necesare ducerii la bun sfârşit a contrucţiei se măsoară în miliarde, iar suma care trebuie restituită statelor care au luat parte la construcţia combinatului, este, la rândul ei, destul de impresionantă”, comenta Serghei Povajniuk, expert la Ukrpromvnesekspertiza. Datoria Ucrainei faţă de partea română fusese estimată la aproximativ 400 milioane dolari, dat fiind că utilajele erau deja îmbătrânite. Nu doar prin uzură morală, ci şi fizică.
Au trecut alegerile parlamentare din Ucraina acelui an şi nu s-a mai făcut nimic.

 

„Mai există active acolo, există teren, există clădire, există echipamente. Se fură, da, dar ceva tot este acolo din moment ce de 22 de ani se tot fură. Acel lucru trebuie să-l valorificăm şi să mai rămânem cu ceva dintr-o investiţie proastă a statului român. Statul român a făcut nişte afaceri foarte proaste, mai ales statul socialist, dar la un moment dat trebuie să spunem stop, chiar dacă unii beneficiază de pe urma acestor investiţii” - Claudiu Năsui, ministrul Economiei

 

„De 22 de ani, statul român este blocat într-o investiţie care ne costă un milion de euro pe an”

Timpul s-a scurs, utilajele şi clădirile s-au deteriorat de la an la an, s-a furat pe ruptelea, în ciuda costisitoarelor cheltuieli cu paza obiectivului. Abia acum lucrurile să se mişte, Ministerul Economiei iniţiind un memorandum pentru abrogarea Legii 95/1993 şi pentru identificarea celei mai bune soluţii pentru vânzarea/valorificarea participaţiei României de pe platforma CIM Krivoi Rog din Ucraina, o afacere extrem păguboasă. „De 22 de ani, statul român este blocat într-o investiţie care ne costă anual aproximativ 1 milion de euro, bani pe care îi dăm în teorie pentru pază şi conservare la trei firme, care nici măcar nu sunt alese printr-un proces, ci sunt nominalizate într-o Hotărâre de Guvern din 1999. Pur şi simplu le dăm bani, nimeni nu întreabă nimic, au fost reportaje de presă ample. Acolo e o situaţie gravă, în sensul că numai pază şi conservare nu se întâmplă cu acel combinat şi atunci am propus prin acest Memorandum să rezolvăm în sfârşit o problemă de peste două decenii a statului român în care să valorificăm ce mai avem acolo, activul de acolo prin licitaţie, deschis şi transparent. Adoptarea acestui Memorandum nu a trecut în şedinţa aceasta, a fost amânat pentru săptămâna viitoare. În procesul de avizare avem deja mai multe avize luate, inclusiv de la MAE care e cel mai important aviz, mai aşteptăm un aviz şi săptămâna viitoare sperăm să şi adoptăm acest Memorandum”, declara joi, 10 iunie, ministrul Claudiu Năsui.

Şase zile mai târziu, Guvernul a aprobat, în sfârşit, Memorandumul. Acum mai trebuie găsit şi cineva care să cumpere participaţia României la combinatul Krivoi Rog, pentru ca statul să mai recupereze ceva din pierderi. Ministrul Năsui e optimist: „Toate celelalte state au reuşit să iasă din această investiţie, nu cred că noi nu putem să ieşim dintr-o investiţie, în momentul în care ne dorim. Mai există active acolo, există teren, există clădire, există echipamente. Se fură, da, dar ceva tot este acolo din moment ce de 22 de ani se tot fură. Acel lucru trebuie să-l valorificăm şi să mai rămânem cu ceva dintr-o investiţie proastă a statului român. Statul român a făcut nişte afaceri foarte proaste, mai ales statul socialist, dar la un moment dat trebuie să spunem stop, chiar dacă unii beneficiază de pe urma acestor investiţii”.

Gheorghe Mihailescu, fost director în cadrul combinatului de la Krivoi Rog, nu crede că România va mai putea recupera vreodată ceva de acolo. „Este o crimă economică ce se întâmplă acolo, iar oficialii români nu-și dau seama de dimensiunile acestei probleme. Avem acolo un patrimoniu valorat la un miliard de dolari și nimeni nu este interesat cu adevărat de problema aceasta. Nu cred că se va mai aduce vreodată în România ceva de acolo, că nu are nimeni interes...”, susține Mihailescu. Marcel FLUERARU, Daniel BACIU