S-au încheiat reparaţiile la Barajul Valea Uzului
Dimensiune font:
Intervenţiile au fost foarte dificile, fiind executate cu ajutorul scafandrilor * problemele apărute puteau oricând lăsa fără apă pe majoritatea locuitorilor judeţului
Administraţia Bazinală de Apă Siret a încheiat procedura de montare a vanei de
siguranţă şi a finalizat lucrările de refacere a unor sectoare importante de la barajul Poiana Uzului. „Intervenţia a fost foarte importantă pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a barajului. Defecţiunile la grătarul golirii de fund puteau conduce la blocajul acestuia şi implicit la imposibilitatea tranzitării în siguranţă a debitelor mari în timpul viiturilor. Mai mult, exista şi riscul blocării golirii de fund în poziţia deschis, ceea ce ar fi dus la golirea necontrolată a lacului de acumulare, populaţia rămânând astfel fără sursă de alimentare cu apă”, au spus oficialii.
Intervenţiile au fost complexe şi s-au desfăşurat în condiţii deosebite, cu ajutorul scafandrilor. Iniţial a fost curăţată golirea de fund, care fusese obturată în timp cu crengi, buşteni, mâl şi alte materiale antrenate de viituri. Ulterior, scafandrii au demontat şi scos grătarul vechi, au montat grătarul nou, au lansat la apă şi montat batardoul care a închis conducta de golire până la finalizarea operaţiunilor de reabilitare a vanei. În final, a fost montată vana de siguranţă, iar batardoul a fost îndepărtat.
Operaţiunile au necesitat scăderea nivelului în acumularea Poiana Uzului, în aşa fel încât să se poată interveni, dar în acelaşi timp, să nu afecteze furnizarea apei către populaţie, în condiţiile în care lacul este principala sursă de alimentare cu apă pentru judeţul Bacău. În acest sens, a fost iniţiat un protocol de colaborare cu operatorul de apă SC CRAB SA, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică şi Delgaz Grid, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, cu măsuri şi obligaţii pentru fiecare parte implicată, astfel încât populaţia să nu fie prejudiciată.
Barajul Poiana Uzului din administrarea ABA Siret a fost pus în funcţiune în anul 1972, are clasa de importanţă I şi categoria de importanţă excepţională A, având rolul proiectat de alimentare cu apă a municipiilor Bacău, Moineşti, Onesti, a oraşelor Târgu Ocna, Comăneşti, Dărmăneşti şi a altor localităţi de pe valea râului Trotuş (Ardeoani, Măgireşti, Poduri, Dofteana, Târgu Trotuş, Pârgăreşti şi Caşin) şi producerea de energie electrică.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau