Şapte ani de închisoare pentru omul cheie din „jaful palestinian”
Dimensiune font:
Judecătorii Curţii de Apel au pus ieri punct procesului celui mai misterios personaj din dosarul „Jaful palestinian”. Reamintim că, în decembrie 2010, Remzi Kilani şi Hani Bara au fost prinşi după ce au dat buzna în sediul Nova Exchange şi au încercat să spargă uşa încăperii în care se afla casa de bani. Înainte de ispravă, împreună cu Ioan Marius Apostol (40 de ani), ei au luat un taxi din zona Zimbru, cerându-i şoferului, Viorel Ştefan, să-i transporte la Mănăstirea Cetăţuia. Ajunşi acolo, l-au legat cu bandă adezivă şi l-au băgat în portbagaj, iar la volan a urcat Bara.
Apostol, care a fugit repede din zona Nova Exchange, s-a predat după o perioadă. El s-a dat drept o victimă a oamenilor legii, pe care i-ar fi sesizat din timp şi despre jaful la casa de schimb, şi despre cel plănuit la vila unei foste judecătoare. Anchetatorii au reţinut însă că Apostol a sunat la 112 şi a vorbit cu un reprezentant al Poliţiei, dar a încercat să ghideze discuţia pe fondul conflictului cu un alt arab ce-i cerea o datorie de 600 de dolari.
Pentru tâlhărie, lipsire de libertate şi tentativă de tâlhărie, magistraţii Judecătoriei l-au condamnat pe Apostol la 7 ani şi 3 luni de închisoare. Bărbatul a făcut recurs, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. Ieri, magistraţii au respins însă recursul lui Apostol. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau