Şase volume publicate la Iaşi, premiate de Academia Română
Dimensiune font:
* cinci dintre aceste premii au fost obţinute de cărţile Editurii UAIC la secţiunea „Stiinţe istorice şi arheologie”, iar un premiu a fost acordat în cadrul secţiunii „Arte, arhitectură şi audiovizual”
Şase cărţi apărute la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au fost premiate de Academia Română în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe data de 12 decembrie. Premiile au fost înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, în prezenţa Biroului Prezidiului şi a membrilor Adunării Generale, fiind considerate printre cele mai bune lucrări şi prezenţe culturale şi ştiinţifice româneşti realizate de-a lungul anului 2017.
Cinci dintre aceste premii au fost obţinute de cărţile Editurii UAIC la secţiunea „Stiinţe istorice şi arheologie”, iar un premiu a fost acordat în cadrul secţiunii „Arte, arhitectură şi audiovizual”.
Premiul „Vasile Pârvan” a fost decernat pentru volumul Moneda în aşezările Daciei romane, de Lucian Munteanu. Autorul, cercetător ştiinţific dr. la Institutului de Arheologie din Iaşi al Academiei Române şi specialist în domeniul numismaticii antice şi medievale şi cel al arheologiei romane, prezintă în această lucrare descoperirile monetare din siturile romane din provincia Dacia, selectând şi analizând eşantioane reprezentative de monede, provenind din toate categoriile de aşezări (urbane, rurale, militare) şi din castre, cu ajutorul unor metode şi instrumente numismatice consacrate.
Premiul „Nicolae Iorga” a fost oferit pentru lucrarea Politică şi diplomaţie la sfârşitul secolului XIX. Din istoria relaţiilor româno-ruse (1878-1899), de Adrian-Bogdan Ceobanu, lec. univ. dr. al Facultăţii de Istorie, Universitătea „Alexandru Ioan Cuza”. Lucrarea abordează problema raporturilor statului român cu Imperiul de la Răsărit, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perspectiva înţelegerii politicii externe a României, dar şi a politicii Rusiei în Balcani. Adrian-Bogdan Ceobanu este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Premiul „Nicolae Bălcescu” a fost decernat pentru lucrarea Propaganda politică în România socialistă. Practici instituţionale şi tehnici de comunicare (1965-1974), de Cristina Preutu, lec. univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Lucrarea abordează problema propagandei comuniste în intervalul specificat, abordând dimensiunea instituţională, a actorilor propagandei, tehnicilor şi canalelor de difuzare.
Premiul „A.D. Xenopol” a fost oferit pentru volumul Boli, epidemii şi asistenţă medicală în Moldova (1700-1831), de Sorin Grigoruţă, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. Lucrarea oferă o perspectivă asupra modului în care societatea românească premodernă a construit înţelegerea bolii şi care au fost formele sale de răspuns, în contextul marilor epidemii de ciumă ce au afectat Moldova în perioada 1700-1831.
Premiul „Mihail Kogălniceanu” a fost decernat pentru volumul Gavriil Callimachi, mitropolit al Moldovei (1760-1786), de Ioan-Augustin Guriţă, lec. univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Lucrarea urmăreşte ascensiunea unui important ierarh din Moldova veacului al XVIII-lea pe toate treptele slujirii Bisericii (de la novicele putnean până la întâiul vlădică al Moldovei) şi analizează coordonatele activităţii sale culturale, pastorale şi administrative, evidenţiind rolul său important în plan politic, pe fondul declinului Imperiului Otoman şi ascensiunii Rusiei ţariste.
Premiul „Simion Florea Marian” pentru domeniul „Etnografie şi folclor” a fost decernat pentru volumul Obiceiurile agrare din Moldova raportate la spaţiul naţional, de Silvia Ciubotaru, cercetător ştiinţific la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor din cadrul Academiei Române, Filiala Iaşi. Având la bază colecţiile Arhivei de Folclor a Moldovei şi Bucovinei (AFMB) din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, lucrarea pune la îndemâna celor interesaţi un bogat fond de documente etnologice, în mare parte inedite.
De asemenea, la secţiunea „Ştiinţe biologice”, Ovidiu Alin Popovici, şef lucrări la Facultatea de Biologie, a obţinut Premiul „Emil Racoviţă” pentru suita de lucrări 2010-2017, cu tema „Sistematica, taxonomia, morfologia şi filogenia suprafamiliei Platygastroidea (Hymenoptera)”.
Academia Română a acordat în acest an un număr de 70 de premii, purtând fiecare numele unei personalităţi din domeniul cultural sau ştiinţific reprezentat în cele 14 secţii ale Academiei Române: filologie şi literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, ştiinţe tehnice, agronomie şi silvicultură, medicină, economie, ştiinţe juridice şi sociologie, filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, arte, arhitectură şi audiovizual, ştiinţa şi tehnologia informaţiei. Daiana SFREDEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau