Scandal monstru la Constanța. Șef de Parchet denunțat pentru mită

nita

Dimensiune font:

| 21-06-2021 09:15


La Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost depusă o plângere împotriva procurorului general al Parchetului Curții de Apel Constanța, Gigi Ștefan, pentru trafic de influență, luare de mită și favorizarea făptuitorului. Procuroarea Iuliana Mircea de la același parchet e acuzată de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

Este anchetată posibila mușamalizare a cauzei în care procurorul Teodor Niță de la PCA Constanța îl inculpase pe fostul șef al Vămii Constanța, Cadîr Sunai.

Astfel, Lumea Justiției a prezentat noi detalii privind spectaculoasă operațiune de preluare a unui hotel din Eforie Nord prin manevre acuzate că fiind frauduloase, în care implicată este familia fostului șef al Vămii Constanța Cadîr Sunai. Operațiune care a făcut obiectul unui dosar instrumentat de către cunoscutul procuror Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța.

Dosarul referitor la preluarea hotelului a fost închis în mod bizar la aproximativ două luni după ce procurorul Teodor Niță făcuse o serie de inculpări și, logic, mai avea un pas până la trimiterea cauzei în instanța, dar și după ce același Teodor Niță a ieșit din dosar din cauza unei incompatibilități descoperite la un an de la începerea anchetei.

Tocmai modul în care a fost clasat acest dosar face obiectul unei plângeri penale depuse la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) de către cel care se consideră că a fost înșelat de către familia lui Cadîr Sunai. Este vorba despre Ablachim Nutfi, asociatul familiei lui Cadîr Sunai, care deținea jumătate din hotelul despre care se acuză că a fost preluat cu forță de familia Cadîr Sunai.

Astfel, în 28 mai 2019, Ablachim Nutfi a depus plângere la SIIJ împotriva procuroarei Iuliana Mircea de la Parchetul Curții de Apel Constanța, cea care a a clasat dosarul privind preluarea hotelului în care procurorul Teodor Niță făcuse mai multe inculpari, dar și împotriva procurorului general al Parchetului Curții de Apel Constanța Gigi Valentin Ștefan, cel care a confirmat ordonanță de clasare a procuroarei Iuliana Mircea.

Concret, procuroarea Iuliana Mircea de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzată de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, iar șeful Parchetului Curții de Apel Constanța Gigi Valentin Ștefan de trafic de influență, luare de mită și favorizarea făptuitorului pe motiv că i-a asigurat protecție lui Cadîr Sunai.

De asemenea, în aceeași plângere penală fostul șef al Vămii Constanța Cadîr Sunai este acuzat de cumpărare de influență și dare de mită, fostul deputat Amet Verol de trafic de influență, iar administratiorul unei societăți comericale tot de trafic de influență.

Plângerea de la SIIJ vizează o posibilă operațiune de musamalizare a dosarului în care procurorul Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța pusese în mișcare acțiunea penală față de Cadîr Sunai și membrii familiei acestuia. Practic, autorul plângerii, asociatul familiei lui Cadîr Sunai, acuză că acesta din urmă este protejat de către magistrați importanți din Constanța.

În acest sens, autorul plângerii, Ablachim Nutfi, a propus inclusiv audierea unui martor (cu identitate protejată) dispus să ofere informații despre legăturile dintre procurorii acuzați în plângere și celelalte părți. Cu alte cuvinte, legături între procurorii care au închis dosarul lui Cadîr Sunai. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Zeci de moldoveni și-au declarat falimentul personal
23/04/2024 10:12

* cele mai multe astfel de solicitări au fost inregistrate in judetele Suceava, Botosani si Iasi  * Vasluiul este singurul judet din regiune in care nu s-au depus atfel de cereri * prin procedura care are ...

Aur pentru elevii ieșeni
23/04/2024 08:52

 Elevii Andrei Boacă si Alexandru Gheorghies din cadrul InfoGym - Hai la Olimpiadă Iaşi au reusit să obtină medalii de aur la Shumen 2024. Ei au participat vineri si sambătă la concursul internation ...

Cinci firme se bat pe un contract de dotare cu mobilier a şcolilor şi grădiniţelor
23/04/2024 07:55

* procedura este impărtită in două loturi si vizează achizitia de mobilier pentru 1.150 de săli, din care 186 pentru grupe de grădinită si 966 pentru săli de clasă Cinci firme şi asocieri de firme au ...

Oamenii străzii din Iași, „răsfățați” de autorităţile locale!
23/04/2024 07:54

Cei 39 de beneficiari ai Centrului Social de Urgentă pentru Recuperare si Integrare „C.A. Rosetti” din Iaşi, unitate aflată in administrarea Directiei de Asistentă Socială (DAS) din cadrul Prim ...

O nouă ediţie FloralIS, în week-end, pe pietonal
22/04/2024 21:51

Un adevărat regal al frumusetii naturii ii asteaptă in acest week-end pe ieseni pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in cadrul unei noi editii a Sărbătorii Florilor – FloralIS. Astfel, in perioada ...

Se închid centrele sociale pentru persoanele cu dizabilități
22/04/2024 21:50

 Cele 16 centre sociale de tip rezidential destinate persoanelor adulte cu dizabilităti, aflate in prezent in administrarea Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi, ...

„Nicio baterie la gunoi”, concurs de educație pe teme de mediu pentru elevi
22/04/2024 21:48

Impactul deseurilor asupra mediului si colectarea si reciclarea in mod responsabil a acestora constituie tema editiei din acest an a concursului „Nicio baterie la gunoi!”, adresat profesorilor si el ...

Teatrul Național Iași anunță prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Cătălina Buzoianu”
22/04/2024 18:24

În perioada 7-11 septembrie 2024, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi organizează prima editie a unui festival de teatru care să cuprindă cele mai importante spectacole semna ...

Basarabeni prinși pe Prut. Ei voiam să ajungă în Italia
22/04/2024 15:27

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat, duminică noaptea, doi bărbaţi cu cetăţenie Republica Moldova care au traversat raul Prut inot, cu intenţia de a ajunge in Ital ...

Soluţie tehnică pentru diferenţele de notare la grile la Evaluarea Naţională
22/04/2024 14:11

Ministrul Educaţiei anunţă că a fost găsită soluţia tehnică pentru ca in cazul in care la Evaluarea Naţională există diferenţe de notare la grile, platforma de evaluare digitalizată să le semnalez ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei