Scandalagiu, pus la plată
Dimensiune font:
Agenții din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău şi Secţiei IX de Poliţie Rurală au acţionat zilele trecute pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul acțiunii au fost verificate zece societăți comerciale și au fost controlate 23 de mașini și 16 căruțe, fiind legitimate 56 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost date 16 amenzi, în cuantum de 3.710 lei.
Astfel, un tânăr de 22 de ani, din comuna Șipote, a fost amendat întrucât i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare unei femei din aceeași localitate.
În plus, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Botoșani, a fost prins în comuna Scobinți în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost amendat, fiindu-i reținut permisul. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau