Se amenajează bandă unică de transport în Nicolina

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 23-07-2021 18:02

 

A început amenajarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe șoseaua și strada Nicolina, de la intersecția cu strada Sălciilor (zona Lidl Nicolina) până în Podu Roș.

Decizia, care a fost supusă dezbaterii publice în ultimii ani, a fost luată de Comisia de Circulație a Municipiului Iași în cadrul ședinței din 25 martie 2021 și a fost avizată de Biroul Rutier al Poliției Municipiului Iași.

Delimitarea benzii dedicate de celelalte două benzi de circulație se face cu popici.



Crearea benzii unice pentru transportul în comun generează și alte câteva modificări în circulațiea rutieră. Astfel, se vor interzice virajele de stânga spre Aleea Rozelor pe ambele sensuri de mers, ocolirea refugiilor de tramvai se va face doar prin partea dreaptă, iar semaforizarea din Podu Roş va fi modificată astfel încât să ofere prioritate tramvaiului la intrarea şi ieşirea din rond.

Toate aceste măsuri au scopul de a încuraja utilizarea transportului public și de a contribui la reducerea poluării în orașul nostru. În curând vor ajunge la Iași și tramvaiele noi, în următorii ani vom avea 32 de tramvaie și 44 de autobuze electrice, așa că vă îndemnăm să folosiți transportul public, modern, civilizat, ieftin și ecologic! 

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:00

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. NUTRIROM S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 7236/99/2015 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele active ale debitoarei: Nr. crt. Denumire activ Buc Valoare de pornire la licitație–100% lei–fără TVA. 1. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS07NTR 1 33.000 2. Autoutilitara N2 Volkswagen CRAFTER STI 130 – IS08NTR 1 34.400 3. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS10NTR 1 39.100. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO26BUCU2672235340638RON deschis pe numele debitoarei la Alfa Bank;- actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com. Lichidator judiciar , ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L.
 IPS Calinic al Sucevei este grav bolnav de COVID
27/09/2021 12:52

  Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, IPS Calinic, este internat intr-un spital din Iasi după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Se pare că ierarhul a făcut o formă gravă a bolii după ce David O ...

„A atrage tinerii la teatru nu ȋnseamnă doar un repertoriu relevant, ci o viziune pe termen lung”
27/09/2021 12:20

„ Experientele mele cu publicul iesean au fost foarte plăcute. E un public cald, deschis si empatic pe care abia astept să ȋl reȋntalnesc”, spune Catinca Drăgănescu, un cunoscut regizor cu car ...

VIDEO: Interviul Zilei-invitat: dr. Lucian Eva
27/09/2021 11:00

Medicina asistată de roboti, investitiile de anvergură in sănătate, planuri ambitioase pentru un act medical de calitate au fost cateva dintre subiectele abordate in dialogul purtat cu dr Lucian Eva, direct ...

Un preot din Botoșani a fost UCIS într-un accident rutier. Cinci copii au rămas orfani
27/09/2021 10:45

Preotul paroh Ionut Miorcăneanu din Botosani a murit, in urma unui accident rutier Accidentul care i-a curmat viata părintelui a avut loc pe drumul judeţean DJ 282, care asigură legătura intre localităţ ...

INCREDIBIL!!! Un vasluian stă cu mama moartă în casă pentru că nu are cine să elibereze certificatul de deces
27/09/2021 10:20

O situatie fără precedent se inregistrează in Vaslui. Un tanăr stă cu mama moartă in casă, de aproximativ 12 ore, deoarece procedurile medicale din timpul pandemiei Covid sunt mult grele. Familia indu ...

Primăria Iaşi cumpără 100.000 de tone de cărbune energetic
27/09/2021 10:00

Primăria Municipiului Iasi va cumpăra 100.000 de tone de cărbune energetic necesar alimentării sistemului centralizat de furnizare a apei calde si energiei termice in iarna 2021 – 2022. Procedura de ...

Grădiniță modernă pentru copiii din Cotnari
27/09/2021 09:59

Drumul către scoala din comuna Cotnari se strecoară usor printre viile pline de rod, ce dau un farmec aparte oricărei toamne. La intrare in sat, gutuii isi pleacă usor ramurile, pentru a ura parcă bun ve ...

Ce zboruri se mai introduc de la Iași: două din decembrie, cinci din martie
27/09/2021 09:30

Noi rute sunt anuntate pentru finalul acestui an si pentru luna martie de la Iasi. Din decembrie veti putea ajunge de la Iasi la Madrid cu Wizz Air si la Dublin cu Blue Air. Iasi - MADRID (si retur), curs ...

Lăcomia l-a făcut pe un ieşean să piardă 2.200 lei
27/09/2021 09:15

Gică A. deţine un teren langă Cotnari, teren pe care i l-a inchiriat lui Mitică P. pe care acesta din urmă şi-a ridicat un magazin mixt. Contractul s-a semnat in 2006, cei doi s-au inţeles la o chirie an ...

Jandarm condamnat pentru mărturie mincinoasă
27/09/2021 08:57

Din prea mult elan in a-şi ajuta colegul de la ordine publică, jandarmul Ionuţ R. (36 de ani) din Darabani, judeţul Botoşani s-a trezit chemat la bară de procurorii militari din Iaşi. Totul a plecat de l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei