Se încearcă descongestionarea primei benzi în zona Podu Roş - Nicolina

1banda unica
fluturas

Dimensiune font:

| 21-11-2019 06:45

Cu fluturaşi în parbrize, şoferii ieşeni sunt informaţi despre necesitatea unui trafic pe trei benzi, dintre care două ar fi destinate autoturismelor, iar cea de-a treia pentru mijloacele de transport şi taxiuri * totuşi, parcarea pe prima bandă va fi acceptată noaptea, între orele 02.00 şi 07.00


Se pare că încep să se mişte lucrurile în ceea ce priveşte realizarea benzii unice pe tronsonul Pd. Roş – Nicolina. Iniţial, măsura a fost amânată pentru 2020, întrucât reprezentanţii Poliţiei Rutiere, unica instituţie avizatoare, nu şi-au dat acordul pentru această schimbare, solicitând Primăriei să găsească soluţii pentru virajul la stânga pe anumite tronsoane. Apoi, trebuiau găsite soluţii pentru parcarea celor aproximativ 1.500 de maşini despre care se estimează că ar staţiona zilnic pe prima bandă. Platforma Fortus ar putea fi o soluţie, însă sunt aşteptate şi alte păreri din partea ieşenilor. Cert este că, începând de ieri, şoferii au găsit în parbriz fluturaşe despre necesitatea degajării primei benzi. „Din cauza faptului că pe Şoseaua Nicolina apar tot mai multe blocaje în trafic care împiedică desfăşurarea fluentă a acestuia şi fac ca timpii de staţionare ai autovehiculelor să crească semnificativ, cu influenţe majore asupra gradului de poluare a aerului, vă rugăm să asiguraţi degajarea carosabilului Şodelei Nicolina conform semnalizării rutiere aferente acestei zone. Funcţie de propunerile pe care le aveţi vom încerca să găsim soluţii de parcare pe alte locaţii (incinta Fortus etc)”, se arată în mesajul Primăriei Iaşi adresat posesorilor de maşini.

Explicaţii

Implementarea benzii unice încă din acest an a survenit în urma discuţiilor cu ceilalţi actori angrenaţi în conceperea unor soluţii pentru eficientizarea traficului (cadrele didactice ale Facultăţii de Mecanică - Departamentul Autovehicule Rutiere).  Întâlnirile au reiterat faptul că cea mai bună soluţie pentru zona CUG - Pd. Roş este relativ simplă: trebuie interzis accesul maşinilor care staţionează pe prima bandă, concomitent cu identificarea unor locuri de parcare. Astfel, circulaţia se va realiza pe trei benzi, fără a mai fi nevoie de acordarea permisiunii şoferilor de rula pe şina de tramvai. Totuşi, parcarea pe prima bandă va fi acceptată noaptea, între orele 20.00 şi 7.00.

„Banda unică pentru transportul în comun este posibilă doar acolo unde avem trei benzi pe sens, pentru a nu molesta ceilalţi parteneri la trafic. Va fi introdusă în zona Nicolina, până la sfârşitul acestui an. I-am găsit în cele din urmă o rezolvare pragmatică, în sensul că vom favoriza traficul pe banda de transport în comun şi taxiurilor, pentru că există un număr rezonabil de taxiuri care, la rândul lor, ar bloca banda de circulaţie comună. Din Podu Roş, traficul de pe banda unică se va dispersa, în conformitate cu reglementările de circulaţie existente şi se mai poate regrupa în zona Păcurari, pe şoseaua Păcurari, unde circulaţia se deschide iarăşi bulevardul la trei benzi. În rest, circulaţia pe bandă unică se va face doar pe sensurile unice, care sunt în studiu la Facultatea de Mecanică, la Biroul Rutier, şi sperăm să vedem rezultatele în perioada imediat următoare. Am făcut toate analizele posibile, spunem noi, în ceea ce priveşte separarea fizică a traficului cu transportul public de călători faţă de cel al trafic şi de parc auto mobil, iar în momentul de faţă nu este posibilă o asemenea segregare. Am preluat din managementul de trafic situaţia lunară şi anuală a traficului la nivelul municipiului Iaşi. În momentul de faţă avem, în fizic, peste 178 de milioane de vehicule numărate în trafic”, a spus primarul Mihai Chirica.

Undă verde pentru pasarelele din Podu Roş

Banda unică ar putea veni la pachet cu o altă măsură intens dezbătută în ultima perioadă: realizarea pasarelelor din Podu Roş. Proiectul pasarelelor rutiere din zonă este gata, după ce a fost obţinut avizul de la ABA Prut şi deja municipalitatea ieşeană caută soluţii de finanţare, probabil pe fonduri europene aferente etapei 2021-2027. Tudor DAMASCHIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei