Sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu a fost desfiinţat
Dimensiune font:
* mormanul de pământ construit de reprezentanţii lanţului de hipermarketuri sub forma unei giraţii la intersecţia dintre bulevardele Metalurgiei şi Tudor Vladimirescu a fost îndepărtat * după răspunsurile impertinente ale reprezentanţilor acestei companii, şefii Primăriei îi aşteaptă şi cu alte solicitări
Jumătate de an i-a trebuit Primăriei Iaşi pentru dezafectarea sensului giratoriu din capătul bulevardului Metalurgie spre Tudor Vladimirescu, din dreptul supermarketului LIDL. După o asiduă corespondenţă cu reprezentanţii companiei, cea care au construit giraţia, şi multe răspunsuri impertinente din partea reprezentanţilor respectivului magazin, în cursul acestei săptămâni, executivul Primăriei a luat măsura degajării bifurcaţiei. „Spre sfârşitul anului trecut, am promis că acel sens giratoriu nu poate să rămână acolo. Acel sector de drum este în administrarea Primăriei municipiului Iaşi, prin urmare, e în sarcina noastră să facem bine traficului din oraş şi, împreună cu colegii noştri, am trecut la demontarea sensului giratoriu. Ne-am consultat cu taximetriştii, cu cei care folosesc trama stradală în mod curent pe zona respectivă şi a rezultat chiar din experienţa noastră personală că acel rond nu funcţionează bine şi că acel plan prezentat de proiectant, pe care l-a prezentat comisiei de circulaţie, nu are nimic de-a face cu transpunerea lui în practică. Prin urmare, nu putem rămâne indiferenţi”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Odată demontată acea giraţie, intenţia municipalităţii este de a reintroduce nişte timpi de semaforizare rezonabili în zonă, pentru a se reveni oarecum la situaţia anterioară giraţiei. În ce priveşte viitoarea abordare a solicitărilor ce vor veni către municipalitate din partea unor investitori privaţi, acestea vor fi de acum încolo condiţionate. „Probabil că investitorul de la LIDL sau grupul de firme aflat în spate vor mai avea de gând să realizeze câte ceva în municipiul Iaşi. Suntem total deschişi investiţiilor, dar vom fi mult mai atenţi în momentul în care ceea ce face nu este legal”, a mai spus viceprimarul Mihai Chirica. (Nelu Păunescu)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau