Şoferii îşi bat joc de străzile proaspăt modernizate
Dimensiune font:
Lucrările vor continua pe durata întregii veri
Conducerea Primăriei atrage atenţia conducătorilor auto să nu treacă cu maşinile peste porţiunile de străzi proaspăt betonate. Şoferii nu ţin cont de semnalele care interzic accesul pe carosabilul refăcut, pentru ca, mai apoi, tot ei să se plângă de starea proastă a drumurilor. „Nici oamenii nu au răbdare şi parcă ne fac în ciudă. Acolo unde văd că este turnat beton proaspăt, şoferii trec cu maşinile şi distrug lucrarea, bătându-şi joc de munca noastră. Facem un apel la suceveni să aibă răbdare, să fie atenţi şi să observe zona în care se lucrează, însă, la rândul lor, şi constructorii sunt obligaţi să semnalizeze perimetrele în care se intervine”, a fost mesajul autorităţilor locale.
Problemele au apărut deja pe strada Gheorghe Doja, pe care s-au făcut lucrări de reabilitarea şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare şi care a fost afectată de subtraversările de racordare a gospodăriilor din zonă. În vară, întreaga arteră va fi asfaltată. Într-o situaţie similară se află şi străzile Tineretului şi Mărăşeşti, care nu ar fi fost aduse în mod corespunzător la starea iniţială, iar precipitaţiile din ultimul timp le-au umplut de noroi, creând neplăceri trecătorilor.
Autobuze noi pentru trasee nerentabile
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau