Spitalele din Neamţ aşteaptă rezidenţi
Dimensiune font:
Medicii tineri care au promovat examenul de rezidenţiat din 25 noiembrie, aşteaptă repartiţiile de la Ministerul Sănătăţii. La nivelul judeţului Neamţ sunt disponibile 42 de posturi la rezidenţiat, după cum urmează: 11 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, 10 posturi la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, 4 posturi la Spitalul de Pneumoftizilogie Bisericani şi 17 la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Deşi numărul locurilor este destul de mare, cei interesaţi să le ocupe sunt mai puţini. Pentru examenul de rezidenţiat, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi-au depus dosarele doar 14 medici tineri. „Noi sperăm să vină cât mai mulţi specialişti tineri, care asigure viitorul asistenţei medicale din judeţ”, a spus dr. Dan Morenciu, directorul DSP. Repartizarea candidaţilor pe locuri şi posturi se face în funcţie de punctajul obţinut la examen. La acest moment, în spitalele din judeţul îşi desfăşoară activitatea 52 de medici rezidenţi. (Ingrid Ciofoaia)
Sporuri salariale pentru noii doctori ai Universităţii Suceava
De astăzi, circa 20 de cadre didactice ale Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV) vor primi salarii mai mari beneficiind de sporul de doctorat de 15% din salariul de baza. Este vorba despre cadrele didactice care nu încasau acest spor deoarece au obţinut titlul de doctor după promulgarea Legii 63/ 2011, lege ce reglementează încadrarea şi salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în 2011. „Când a fost aprobată Legea 63/2011 a fost făcută o nedreptate. Aceasta făcea referinţă la cadrele titulare, unii aveau deja titlul de doctor iar unii erau doctoranzi. Cei din a doua categorie, după ce au primit titlul de doctor nu au mai beneficiat de acest spor. Acesta este de 15% din salariul de încadrare. Două cadre didactice cu aceeaşi vechime şi cu acelaşi titlu trebuie să primească acelaşi salariu şi de aceea am adus această corecţie”, a spus rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa. (Irina Bucşinescu)
Agenţii de penitenciare intră în pâine
Bacău - O nouă promoţie de agenţi de penitenciare de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare de la Târgu Ocna a absolvit. Absolvenţii vor începe să lucreze în meseria pentru care s-au pregătit. „ A fost prima promoţie cu 275 de elevi, faţă de 200 cât pregătim în mod obişnuit, a fost prima promoţie care a fost şcolarizată în două centre de învăţământ, unul la Târgu Ocna şi unul la Structura de învăţământ Arad, unitate arondată Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna”, a spus inspectorul de penitenciare Silvia Vătavu, purtătorul de cuvânt al SNPAP Târgu Ocna. Acesta a fost primul an în care promoţia a abso;vit în noiembrie şi nu în august, cum era normal. (Paula Cristian)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau