Stăpân de maidanezi - un hobby costisitor

 Deseori stârnesc rumoare printre vecini. Unii îi privesc cu duşmănie, că deranjează ambientul, alţii, cu simpatie... E vorba de tagma celor ce adoptă şi cresc în locuinţele lor căţei şi pisici cu duiumul. Animale adunate de pe străzi, fără niciun fel de pedigree, dar care se bucură de un tratament asemenea celor de rasă. O fac din pasiune, una costisitoare, şi tot ce şi-ar dori e un anonimat total, lucru irealizabil din pricina vecinilor. La utilitatea socială a pasiunii lor, nimeni n-a stat a cugeta. Ce-ar fi, însă, ca toţi aceştia să renunţe la costisitorul hobby, iar pe străzile oraşului să apară, instantaneu, câteva mii de căţei şi pisici, pe lângă cele existente? Uşor de dedus!

 

E nevoie de o campanie de sterilizare gratuită a căţeilor şi pisicilor de pe stradă

Elena C. (47 de ani)  locuieşte într-un apartament mic, cu o cameră, chiar în buricul târgului. Colecţionează pisici, în majoritate maidaneze, de peste două decenii. Câteodată, mai are norocul să pescuiască şi unele de rasă. În clipa de faţă, casa ei e hotel pentru zece făpturi, toate „luate din stradă”. Fie că au fost lovite de maşini, fie că, născute din animale nevaccinate, prezintă diverse malformaţii, deci au şanse reduse să fie adoptate. „Am sterilizat vreo 6 (în principal masculi). Hrana şi eventualele tratamente (Stronghold împotriva puricilor şi căpuşelor, care trebuie administrate obligatoriu la începutul sezonului cald, în special celor care ies afară) se ridică, în medie, la 1000 lei pe lună!”, spune Elena.

Deşi e costisitor (practic, aproape un salariu minim pe economie), consumator de timp, energie şi nervi, femeia n-are de gând să renunţe la „sportul” acesta. Nu-i pasă nici de bârfele vecinilor. O îngrijorează doar lipsa spaţiului. Doreşte să dea în adopţie, pentru ca apoi să poată culege de pe străzi alte suflete lovite de soartă.

Un alt fost „actor” principal - domnul Zaharia, putea fi văzut, zilnic, prin Piaţa Unirii, cu trei căţei în lesă. Nu era prea comunicativ cu oamenii, în schimb conversa mereu cu potăile. Se zvonea că mai avea acasă şi ceva pisici, dar nu-i sigur. Din păcate, bătrânul a plecat dintre noi săptămâna trecută şi nu se ştie nimic despre soarta animalelor.

Un alt caz este cel al lui Laurenţiu P. Nu stă la bloc, locuieşte într-o căsuţă de la periferia oraşului. A adunat vreo 40 de căţei, aşa încât abia se descurcă. Mâncarea şi întreţinerea lor bate spre 3.000 de lei lunar. Pe vremuri, când avea o afacere înfloritoare, nu prea simţea la buzunar efortul. Dar acum, din leafa de angajat, ar fi practic imposibil să-i mai ţină. Noroc de vecini, care (caz destul de rar) îl ajută mai cu una, mai cu alta...

Nu doar el, ci mai toţi cu care am discutat sunt de părere că ar fi un lucru foarte bun dacă veterinarii din Iaşi ar porni campanii de sterilizare gratuită a căţeilor şi pisicilor de pe stradă. Ideea ar fi ca fiecare veterinar să aibă arondată câte o zonă, după posibilităţi. Una pe care s-o scaneze în permanenţă, împiedicând înmulţirea în neştire a maidanezilor. Din păcate, e doar un deziderat.

Probabil cei mai faimoşi din tagma colecţionarilor de cotarle sunt soţii B. Intelectuali rasaţi, doctori în ştiinţe, cu multe lucrări publicate în afară, cei doi nu se sfiesc defel să coboare în stradă şi să hrănească animălurile ce duc o existenţă haiducească. De trei ori pe zi, cu regularitate de ceasornic, cu multă răbdare şi vizibilă afecţiune. E chiar uimitor să-l vezi pe domnul profesor cum se bagă pe după ţevile de termoficare, scoţând de prin cele cotloane puii micuţi, pentru a-i aşeza apoi „la masă”. Acasă, în apartamentul lor oarecum modest de lângă Casa Studenţilor, au trei pisici (luate, evident, din stradă) şi doi căţei. Care beneficiază de tratament preferenţial. Cât priveşte costurile, cei doi universitari au evitat, elegant, subiectul...

Un job neremunerat

Otilia R. (53 de ani) se poate considera o persoană foarte norocoasă. Are parte de vecini mai mult decât înţelegători, unii dintre ei chiar s-au molipsit, având acum acelaşi hobby. Adopţia de maidanezi, fie ei câini ori pisici. Doamna pomenită are în întreţinere şapte pisici şi trei căţei, dintre care doi de talie mare. Hrana de bază pleacă de la cca 40 de lei pe zi (depinde câtă hrană umedă primesc animalele, de anotimp etc.), dar mai sunt şi multe alte cheltuieli. Deparazitarea trebuie făcută periodic.

„Mă bucur că s-a inventat Bravecto care este super şi usor de administrat, pisicile le-am vaccinat în primii ani, după care, recunosc spăşită, că vaccinez doar câinii. Ideea este că te străduieşti cât mai bine să-i păstrezi sănătoşi, analizele şi tratamentele sunt comparabile ca preţuri cu cele pentru oameni, mai scumpe chiar şi nu sunt compensate în niciun fel. Am noroc de vecini buni, adică mai toţi au câini ori pisici şi atunci când a fost o perioadă cruntă, adică unul din căţei urla zi şi noapte, non-stop, am vorbit cu fiecare în parte, iar toţi m-au înţeles. Nimeni nu m-a reclamat. Până la urmă, i-a trecut nebuneala, spre fericirea tuturor...”

Pasiunea asta pentru animale nu e doar costisitoare, ci consumă şi mult timp. Trebuie să le pregăteşti masa, să-i veghezi să nu se încaiere, să îi periezi din timp în timp. „Pisicile stau în casă şi adun imediat doi saci de păr, asta dacă nu dau de trei ori pe zi cu aspiratorul!”, subliniază Otilia. Care mai adaugă: „Iarna, deschide geamul, fă apelul, închide geamul, vara e mai lejer, îi las pe-afară. Concluzia e că nu te plictiseşti niciodată, ai tot timpul câte o păroşenie lângă tine, una care se vrea mereu băgată în seamă. Practic, un al doilea job, dar neremunerat. Unul care te costă masiv!”, conchide doamna inginer.

Irina H. (49 de ani) are mare noroc, nu stă la bloc, ci într-o casă de la marginea oraşului, una foarte izolată. Altfel, crede că vecinii ar fi împuşcat-o demult. În curtea ei se lăfăiesc nu mai puţin de 17 câini! Pisici? Nimeni nu le ştie numărul. Multe dintre potăi s-au născut acolo, pe tarla. Dar aproape la fel de multe cotarle au ajuns aici aduse de către diverşi cetăţeni. Pe şest. La care se adaugă şi ceva căţei culeşi de doamnă de pe drum. Hrana lor înseamnă minim doi saci de 10 kg pe săptămână. Nu se oboseşte să-i vaccineze, să-i coafeze şi nici să-i sterilizeze. Îi lasă liberi şi de aceea, de multe ori, masculii mai pleacă în aventuri, întorcându-se apoi cu noi familii. Femeia e foarte grijulie în ce priveşte puii. Să fie mereu bine hrăniţi, curaţi şi feriţi de posibilele agresiuni ale adulţilor.

 

* * *

Acestea sunt doar câteva dintre sutele de persoane care, pe banii, timpul şi efortul lor de zi cu zi fac ca oraşul să nu fie chiar asfixiat de maidanezi, pisici, şobolani ori alte vieţuitoare mai mult sau mai puţin sălbatice. Până acum, nimeni n-a pomenit de vreun masterplan în ce priveşte animalele fără stăpân. Doar câteva padocuri şi alea cam improprii. Exclusiv pentru căţei.

Oare cum ar arăta cartierele noastre fără truda şi pasiunea acestor oameni, cu zeci de mii de animale în plus la inventarul stradal? Marcel FLUERARU