Statuia lui Ștefan cel Mare va fi reabilitată în întregime
Dimensiune font:
Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a anunţat ieri că au început lucrările la unul din simbolurile oraşului. Este statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, aflată în centrul urbei. Monumentul, inaugurat în octombrie 1997, nu a fost niciodată reparat în ultimii 22 de ani. Lucrările vor viza înlocuirea completă a placajelor de granit și marmură, dar și refacerea întregului sistem de iluminat arhitectural. Soclul, podestul, platforma rectangulară, treptele și contratreptele vor fi placate cu granit, iar cele 47 de ventricole din jurul ansamblului vor fi placate cu marmură albă. În plus, va fi înlocuită rețeaua electrică subterană și se vor monta lămpi LED concepute special pentru iluminatul arhitectural. „Astăzi (ieri – n.r.) am început lucrările și sperăm că vremea ne va fi favorabilă astfel încât să terminăm până la finalul acestei luni. După cum știți, în ultimele luni au fost reabilitate mai multe statui din oraș, care se aflau într-o stare avansată de degradare. Este vorba despre statuia lui Alexandru Cel Bun și cele din Parcul Cancicov. Refacerea lor se impunea pentru că patrimoniul cultural trebuie întreținut dacă vrem să se bucure de el și generațiile viitoare”, a spus primarul Cosmin Necula.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau