Statul, „mamă” pentru copiii minorelor
Dimensiune font:
* la vârsta la care ar trebui să fie preocupate de educaţie, zeci de adolescente au devenit mame * de la începutul acestui an, 38 de copile din judeţul Vaslui au adus pe lume bebeluşi * medicii spun că numărul s-ar putea să fie mai mare fiindcă nu toate sunt în evidenţele ginecologilor * anul trecut nu s-a înregistrat niciun caz
În judeţul Vaslui, numărul fetelor care îşi termină brusc copilăria a explodat în acest an, lucru care atrage atenţia şi asupra lipsei de educaţie, şi asupra sistemului de asistenţă socială. Copilele provin, în general, din familii dezorganizate, care nu au posibilităţi să-i crească pe bebeluşi. În ultimă instanţă, nou-născuţii ajung în grija statului.
Statistici incomplete
De la începutul anului, 38 de copile cu vârste sub 15 ani au devenit mame. „În 2012 nu am avut raportată nicio gravidă sub 15 ani. Acum avem deja 38, iar până la sfârşitul anului s-ar putea ca numărul să crească”, a precizat Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Mai grav este că în judeţ nu se cunoaşte numărul exact al fetelor care au devenit mame la vârsta la care ar fi trebuit să se bucure de copilărie. „Noi avem o raportare statistică de la medicul de familie, pe restul nu le ştim, este un numar orientativ. Ele nu se adresează medicilor specialişti pentru monitorizare”, a mai spus Mihaela Vlada.
Bebeluşii ajung în grija statului
Este greu de spus cum s-a ajuns în această situaţie. Vasluienii arata cu degetul spre părinţi şi îi consideră principalii vinovaţi pentru astfel de drame. „Le oferă prea multă libertate. Acum, cu toate prostiile astea pe care le văd la televizor, trebuie să aibă mare grijă. Dacă le scapă din mâini sunt duse. Mulţi cred că odată plecaţi în străinătate fetele lor acasă sunt cuminţi. Nu e deloc aşa. Nu sunt doar banii suficienţi. Mai trebuie şi educaţie”, a precizat vasluianca Adela Miron.
Majoritatea copilelor nu au bani ca să-şi crească bebeluşii. De multe ori, familiile din care provin abia au ce mânca, iar o gură în plus este aproape un dezastru. Ca urmare, cei mai mulţi micuţi ajung în centrele de asistenţă socială.
Simona Pop
„Multe sunt din mediul rural, iar familiile află foarte târziu de sarcină şi bineînţeles că fetele abandonează şi şcoala” – Mihaela Vlada, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau