Stenturi montate gratuit la Spitalul Judeţean Suceava
Dimensiune font:
Acest serviciu este posibil o dată cu includerea unităţii medicale în Programul naţional de boli cardiovasculare * de tratament vor beneficia pacienţii cu stenoze arteriale severe
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a fost inclus în Programul naţional de boli cardiovasculare, urmând ca în momentul alocării bugetului să fie încheiat un act adiţional pentru furnizarea acestor servicii medicale, a anunţat, ieri, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Claudiu Cobuz.
Potrivit lui Cobuz, CAS Suceava a avizat favorabil chestionarul de evaluare şi îndeplinirea criteriilor în vederea includerii SJU Suceava în Programul naţional de boli cardiovasculare pentru tratamentul gratuit al pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin montare de stent la pacienţii cronici şi a transmis CNAS o solicitare de includere a unităţii sanitare în acest program.
Ca urmare a acestui demers, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Preşedintelui CNAS, din 7 octombrie 2019, ce prevede nominalizarea SJU Suceava în Programul naţional de boli cardiovasculare pentru tratamentul gratuit al pacienţilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană.
Cobuz a subliniat că se are în vedere asigurarea accesului cetăţenilor din judeţ la servicii medicale ce acoperă toată patologia, inclusiv cazurile complicate.
Totodată, el a precizat că, în această lună, CAS a suplimentat bugetul alocat SJU cu suma de 282.000 de lei.
„Această sumă, acordată pentru prima dată, reprezintă complexitatea suplimentară a cazurilor tratate în Secţia de terapie intensivă, unitatea sanitară îndeplinind criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru a obţine acest buget suplimentar. În calitate de administrator al bugetului Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, CAS Suceava face toate demersurile pentru ca asiguraţii judeţului Suceava să beneficieze de servicii medicale performante şi de o bună calitate”, a spus Cobuz.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau