STUDIU Adolescenții din România nu au competențe de bază la citit și la matematică: suntem codașii Europei; cei din țările bogate se sinucid pe capete

download (2)

Dimensiune font:

| 03-09-2020 11:09

 Suicidul, nefericirea, obezitatea și abilitățile sociale și academice limitate au devenit caracteristici mult prea des întâlnite la copiii din țările cu venituri ridicate, potrivit ultimului raport publicat joi de către Biroul de Cercetare al UNICEF – Innocenti.

Seria acestor rapoarte realizate de către UNICEF – de 20 de ani deja – folosește date naționale comparabile pentru a realiza un clasament al țărilor membre ale UE și ale OCDE în ceea ce privește copiii. Raportul folosește date de dinaintea declanșării pandemiei și cuprinde un clasament ce ține cont de sănătatea mintală și fizică a copiilor, precum și de abilitățile academice și sociale ale acestora, relatează Mediafax.

 

La nivelul statelor bogate, Țările de Jos, Danemarca și Norvegia sunt pe primele trei locuri la condițiile de care beneficiază copiii.

 

„Multe dintre cele mai bogate țări – care dețin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie fericită – nu reușesc să realizeze acest lucru pentru copii”, a afirmat Gunilla Olsson, director al UNICEF Innocenti: „Dacă guvernele nu iau măsuri rapide și decisive pentru a asigura bunăstarea copiilor în cadrul răspunsului lor la pandemie, ne putem aștepta în continuare la creșterea vertiginoasă a sărăciei infantile, la deteriorarea sănătății mintale și fizice și la adâncirea decalajului privind competențele înregistrat în rândul copiilor. Sprijinul acordat familiilor și copiilor pentru a face față pandemiei de COVID-19 este complet inadecvat. Trebuie realizate mai multe demersuri pentru a oferi copiilor o copilărie sigură și fericită – acum”.

 

În majoritatea țărilor, mai puțin de patru cincimi dintre copii se declară mulțumiți de propria viață. Turcia înregistrează cea mai mică rată a satisfacției în viață, și anume 53%, fiind urmată de Japonia și Regatul Unit. Copiii care au parte de susținerea familiei în mai mică măsură și cei care sunt victime ale bullying-ului au o sănătate mintală mult mai fragilă.

Lituania raportează cea mai ridicată rată a suicidului în rândul adolescenților – una dintre principalele cauze de deces în cazul adolescenților din țările bogate cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, urmată de Noua Zeelandă și Estonia.

Rata de obezitate și rata de supraponderabilitate înregistrate în rândul copiilor au crescut în ultimii ani. La nivelul tuturor țărilor, în jur de 1 din 3 copii este fie obez, fie supraponderal, înregistrându-se o creștere simțitoare a acestor rate și în Europa de Sud. În peste un sfert dintre țările bogate, mortalitatea infantilă depășește în continuare raportul de 1 la 1.000.

În medie, 40% dintre copiii din toate statele membre ale OCDE și ale UE nu dețin competențe de bază în ceea ce privește cititul și matematica la vârsta de 15 ani. Copiii din Bulgaria, România și Chile se descurcă cel mai slab. Estonia, Irlanda și Finlanda stau cel mai bine la acest capitol. În majoritatea țărilor, cel puțin 1 din 5 copii nu are încredere în abilitățile sale sociale de a-și face noi prieteni. Încrederea cea mai scăzută în această privință se remarcă la copiii din Chile, Japonia și Islanda.

Raportul conține și date privind domeniile în care se înregistrează progrese clare în ceea ce privește bunăstarea copiilor. În medie, 95% dintre copiii de vârstă preșcolară sunt actualmente cuprinși în programe de educație formală, iar numărul tinerilor de 15-19 ani care nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de învățământ sau instruire a scăzut în 30 dintre cele 37 de țări. Totuși, aceste progrese importante riscă să fie anulate din cauza impactului pandemiei de COVID-19.

Țările sunt clasificate și în funcție de politicile lor în domeniul bunăstării copiilor și de alți factori, inclusiv factori referitori la economie, societate și mediu. Norvegia, Islanda și Finlanda ocupă primele locuri în ceea ce privește contextul și politicile favorabile bunăstării copiilor. În medie, țările cheltuie sub 3% din PIB pentru politici dedicate familiilor și copiilor.

„Atât în perioade de criză, cât și în perioade de calm, familiile au nevoie de guverne și locuri de muncă care să le ofere sprijin pentru a putea crește următoarea generație de cetățeni fericiți și sănătoși”, a afirmat Fayaz King, director executiv adjunct al UNICEF.

Din cauza pandemiei, în prima jumătate a anului 2020, majoritatea țărilor incluse în raport au închis școlile timp de mai bine de 100 de zile, în paralel cu implementarea unor măsuri stricte de izolare a populației . Raportul constată faptul că pierderea membrilor familiei și a prietenilor, anxietatea, restricțiile referitoare la izolarea acasă, lipsa sprijinului, închiderea școlilor, căutarea unui echilibru între viața profesională și cea personală, accesul redus la asistență medicală, dublate de pierderile economice provocate de pandemie au un impact devastator asupra bunăstării copiilor, afectându-le atât sănătatea mintală și fizică, cât și dezvoltarea.

 

Înaintea pandemiei,rata medie a sărăciei relative înregistrate în rândul copiilor în cele 41 de țări era de 20%. Având în vedere previziunile potrivit cărora, în următorii doi ani, se va raporta o scădere a PIB-ului în aproape toate aceste țări , dacă guvernele nu întreprind neîntârziat acțiuni corective, sărăcia infantilă va crește.

„Pe măsură ce repercusiunile economice, educaționale și sociale ale pandemiei continuă să ia amploare, în absența unor eforturi concertate, impactul asupra bunăstării actualei generații de copii, a familiilor lor și a societăților în care trăiesc aceștia va fi și mai agresiv și mai devastator”, a declarat Olsson.

UNICEF îndeamnă la luarea următoarelor măsuri destinate protejării și creșterii bunăstării copiilor:

Realizarea unor acțiuni decisive pentru a reduce inegalitatea veniturilor și nivelul de sărăcie și pentru a asigura accesul tuturor copiilor la resursele de care au nevoie.

Eliminarea rapidă a decalajului major înregistrat la nivelul serviciilor de sănătate mintală în cazul copiilor și al adolescenților.

Extinderea politicilor adresate familiilor în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală, în special a accesului la servicii flexibile de îngrijire timpurie a copilului, de calitate și la prețuri accesibile.

Intensificarea eforturilor menite să protejeze copiii împotriva unor boli evitabile, inclusiv inversarea tendinței recente de reducere a vaccinării împotriva rujeolei.

Îmbunătățirea politicilor de combatere a COVID-19 ce vin în sprijinul familiilor cu copii și asigurarea că bugetele ce susțin bunăstarea copiilor nu sunt deloc afectate de măsurile de austeritate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Consilierii de probațiune acuză umilințele la care sunt supuși de către Ministerul Justiției
17/04/2024 12:24

* „Este regretabil ca la 17 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, sistemul de probatiune din Romania să fie măcinat de greve ale foamei si proteste in randul consilierilor de probatiune, ge ...

Zilele Botoșaniului, mutate la debutul campaniei electorale, cu un buget record: 500 de mii de lei / Consilier: ”Insistă să se facă campanie electorală pe bani publici”
17/04/2024 09:31

Primarul municipiului Botosani, Cosmin Andrei, a obtinut votul alesilor locali pentru organizarea Zilelor Municipiului la startul campaniei electorale. Proiectul presupunea o cheltuială de 500.000 de lei din ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei