Subiecte încurcate la Evaluarea Naţională
Dimensiune font:
Elevii au primit aceleaşi subiecte ca în 2018 * Inspectoratul Şcolar Judeţean spune că a fost o greşeală a comisiei
Situaţie fără precedent în învăţământul băcăuan după ce într-unul dintre centrele în care săptămâna trecută s-au desfăşurat probele de simulare a Evaluării Naţionale, elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a ar fi primit, la testul de matematică, subiectele de anul trecut, şi nu pe cele de la actuala ediţie. Cazul a fost adus în discuţie de deputatul PNL de Bacău Tudoriţa Lungu, care a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău.
Inspectorii se spală pe mâini
Parlamentarul susţine că situaţia s-ar fi întâmplat la şcolile din comuna Răchitoasa. „Pe adresa cabinetului meu parlamentar mi s-a semnalat faptul că în cadrul Simulării Evaluării Naţionale, la şcolile din comuna Răchitoasa, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Naţională 2018, şi nu subiectele pe care restul elevilor din judeţ l-au avut de rezolvat. Pentru că situaţia prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general şcolar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situaţia reală din teren, să facă o anchetă în acest caz şi să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirmă. În caz afirmativ, va trebui să aflăm şi care sunt măsurile pe care pe care le va lua Inspectoratul Şcolar Judeţean”, a spus deputatul PNL.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău spune că totul s-a întâmplat deoarece comisia de examinare de la Răchitoasa avea subiectele de anul trecut şi nu a mai verificat că sunt cele de anul 2019. „A fost o greşeală a comisiei, regretabilă. S-au descărcat şi printat şi subiectele trimise anul trecut de minister. La acel moment, copiii au rezolvat subiectele pe care le-au primit, iar în următoarele zile au rezolvat la clasă varianta corectă, de anul acesta”, a declarat prof. Florin Lazăr, inspector şcolar general. Situaţia a fost anunţată, iar o comisie a inspectoratului s-a asigurat ulterior că acei copii primesc subiectele corecte. „Vreau să subliniez că este totuşi o simulare şi tocmai acesta este rolul ei, de a regla potenţiale probleme, care pot apărea atât pe partea de organizare, cum a fost acum, cât şi altfel de chestiuni”, a conchis prof. Lazăr. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau