Subvenţii pentru usturoi de aproape 200.000 de lei, la Botoşani
Dimensiune font:
De ajutor financiar au beneficiat 40 de producători din judeţ* banii au fost plătiţi ieri
Toţi producătorii agricoli din judeţul Botoşani care s-au înscris în programul „Usturoi 2019” au încasat subvenţiile acordate de la bugetul de stat, a anunţat, ieri, şeful Direcţiei pentru Agricultură Botoşani, Cristian Delibaş.
Potrivit acestuia, Direcţia pentru Agricultură a făcut, în cursul dimineţii, plata ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi pentru 18 producători agricoli.
Fiecare producător care a valorificat producţia pentru suprafaţa cultivată a primit un sprijin financiar de 3.000 de euro/hectar, valoarea totală a fondurilor achitate ridicându-se la 194.801 lei.
La nivelul judeţului Botoşani, în programul „Usturoi 2019” s-au înscris 40 de producători agricoli, iar 22 dintre aceştia au beneficiat de subvenţie pe 19 septembrie. Subvenţiile plătite în luna septembrie au fost de 208.962 lei.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau