Suceava: Incendiu de proporţii în fondul forestier din zona Dornişoara
Dimensiune font:
Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit vineri dimineaţă la vegetaţia uscată şi extins la fondul forestier, în zona Dornişoara, Ocolul Silvic Tihuţa Colibiţa, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Dan Moroşanu.
Potrivit acestuia ard zece hectare de vegetaţie, iar focul a ajuns deja în pădurea din proximitate şi ard arbori din fondul forestier.
Intervenţia este extrem de dificilă din cauza lipsei de apă, a terenului accidentat şi a drumului foarte greu accesibil. De asemenea, vântul puternic îngreunează intervenţia pompierilor şi favorizează propagarea focului.
Pompierilor militari de la Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc li s-au alăturat pompierii din Prundu Bârgăului - Bistriţa Năsăud, câteva zeci de militari de la Unitatea Militară din prundu Bârgăului, aproximativ o sută de voluntari din comunele apropiate zonei de desfăşurare a incendiului, lucrători silvici suceveni, dar şi de la OS Tihuţa Colibiţa.
La faţa locului mai sunt şi acţionează patru ofiţeri ISU, şeful ISU Suceava, Ion Burlui şi aproximativ 40 de de subofiţeri.
Este aşteptat un elicopter SMURD care să survoleze zona pentru a da informaţii în legătură cu mărimea ariei de desfăşurare a incendiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau