1wc1

Dimensiune font:

Suceava, locul doi la şcolile cu WC-uri în curte

| 02-04-2019 08:35

 217 de şcoli din judeţ încă mai au toalete în fundul curţii * pe primul loc în ţară este Vasluiul, cu 389 de şcoli * Iaşul şi Botoşaniul au câte 207 şcoli fiecare * în judeţul Bacău, 64 de şcoli sunt în această situaţie

 

 

 

 

Judeţele din regiunea Moldovei se situează pe un neonorant podium în ceea ce priveşte numărul şcolilor care încă mai au toalete în exterior. Primul loc este ocupat de Vaslui cu 389 de şcoli care au WC-uri în curte, urmat de Suceava -- 217 de şcoli, Botoşani şi Iaşi -- 207 şcoli fiecare. Cele mai puţine sunt la Bacău – 64.

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a promis în 2018 că „în cel mult trei ani, autorităţile locale, judeţene şi centrale vor face ca toate unităţile şcolare din România să aibă condiţii decente pentru educaţia elevilor şi preşcolarilor”.

Investiţii de 70 de milioane de lei

La începutul anului 2018, erau 2.600 de şcoli cu toaleta în curte. „Diferenţa dintre 1.460 şi 2.600 a fost prinsă în programele PNDL I şi II. Acum încercăm să găsim care este cea mai potrivită formulă - probabil că cea mai bună ar fi să trimitem banii la autorităţile locale cu această destinaţie, fără posibilitatea să schimbe destinaţia. Există o formulă pe care am analizat-o şi noi la minister să terminăm mai repede, în sensul că există un fel de container, o încăpere care vine echipată şi se aşază pe fosa septică. De aceea, sper să nu dureze aşa de mult construcţia acestor grupuri sanitare lipite de şcoală, în interiorul şcolii”, a explicat actualul ministru al Învăţământului, Ecaterina Andronescu. Oficialul a precizat că investiţia se ridică la 70 de milioane de lei. Ministrul a confirmat că cele mai multe şcoli cu grupul sanitar în curte sunt în zona Moldovei şi a menţionat că primarii răspund de construcţia acestor toalete. Florin CRĂCIUN


 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Elevii nu mai vor la şcoală!
03/06/2020 00:00

    Ieri, foarte mulţi dintre elevii ieşeni nu s-au prezentat la cursuri de teama infectării cu noul coronavirus, mai cu seamă că au apărut informaţii că la o şcoală din oraş a fost depis ...

Monument istoric, lăsat de autorităţi să se degradeze!
03/06/2020 00:00

  Liviu Brătescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Culturii, a lansat un semnal de alarmă referitor la stadiul in care se află unul din elementele de identitate ale patrimoniului cultural na ...

Zece zile de asfaltări în Mircea cel Bătrân
03/06/2020 00:00

  Începand de astăzi, 3 iunie, pană sambătă, 13 iunie, intre orele 8.00 si 18.00, echipele Citadin SA vor face reparatii, dacă vremea o va permite, pe strada Cerna, intre intersectia cu str ...

Domeniul public, zonă liberă de rable
03/06/2020 00:00

  Primăria Municipiului Iasi continuă eforturile pentru a mentine si imbunătăti aspectul civilizat si urban al orasului. Pe langă investitiile in modernizarea infrastructurii, actiunile curen ...

Licitaţii pe Whattsapp, la Primărie!
03/06/2020 00:00

  Primăria Municipiului Iasi organizează luna aceasta mai multe licitaţii pentru inchierea locurilor de parcare in oraş (procedurile au loc utilizand aplicatia WhatsApp). Prima are loc pe 15 iunie ...

 Cel mai mare ţepar din ultimul deceniu insistă să fie pus în libertate
02/06/2020 22:14

De loc din Suceava, Traian Onofrei (acum in varstă de 59 de ani) şi-a făcut ucenicia in escrocherii in urmă cu mai bine de un deceniu, ajungand rapid mana dreaptă a reputatului ţepar Florin Pătlăgică. ...

Academia Română a donat tablete copiilor din 25 de sate vasluiene
02/06/2020 21:14

* beneficiarii au performanţe notabile la invăţătură, sunt olimpici la faze judeţene, regionale şi naţionale sau premianţi la diverse concursuri de fizică, chimie, creativitate ştiinţifică, tehnolo ...

Transport public ecologic și inteligent în Piatra-Neamț
02/06/2020 21:13

Proiectul „Modernizarea statiilor de asteptare pentru transport public (TP)” a intrat in implementare după ce, in luna februarie, a fost semnat contractul de proiectare si executie. Proiectul are v ...

 Bacăul pregăteşte „cel mai modern aeroport din ţară”!
02/06/2020 21:12

Consiliul Judetean Bacău investeste un milion de euro pentru exproprierea unei mari suprafete de teren din apropierea pistei de aterizare/decolare a Aeroportului „George Enescu”. Aici, se vor monta ...

Gest impresionant - Boxerul deceniului s-a oferit să achite funeraliile lui George Floyd
02/06/2020 15:45

 Mayweather personal a luat legătura cu familia, potrivit lui Leonard Ellerbe, CEO al Mayweather Promotions. El va suporta costurile pentru inmormantarea lui Floyd care va a vea loc pe 9 iunie, in oraşul ...