Suceava: Prefectul dă ultimatum pentru scoaterea automatelor de cafea din şcoli
Dimensiune font:
Toate automatele de cafea amplasate în unităţile şcolare din judeţ trebuie eliminate, în baza unui ordin al Ministerului Sănătăţii, a declarat presei, joi, prefectul de Suceava, Florin Sinescu.
El a solicitat scoaterea automatelor de cafea şi băuturi calde din incinta unităţilor şcolare, până joi, 4 aprilie, după care vor fi efectuate controale pentru a se vedea dacă măsura a fost aplicată.
Potrivit prefectului, solicitarea privind interzicerea automatelor de cafea în unităţile de învăţământ a fost transmisă Inspectoratului Şcolar Judeţean, primăriilor şi Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Sinescu a precizat că un ordin al Ministerului Sănătăţii prevede ca în incinta şcolilor să se poată comercializa numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată.
Printre unităţile de învăţământ din municipiul Suceava în care sunt amplasate aparate de cafea şi băuturi calde se află Colegiul Naţional ''Ştefan cel Mare'', Colegiul Tehnic ''Petru Muşat'' şi Şcoala nr 9.AGERPRES
Citește și:
Holurile şcolilor, transformate în cafenele
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau