Sucevean căutat pentru tentativă de omor, prins la Constanţa
Dimensiune font:
Un sucevean periculos, urmărit din categoria Most Wanted, a fost prins de poliţişti. Este vorba de Ioan Vizitiu, de 37 ani, din oraşul Liteni. El a fost prins la Constanţa. Pe numele acestuia, Tribunalul Suceava a emis mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Iniţial au existat date că persoana urmărită se află în Germania şi având în vedere gravitatea faptei comise, cazul a fost lucrat prin reţeaua internaţională. Astfel, urmăritul a fost depistat în Germania la 30 aprilie 2018, dar nu s-a realizat extrădarea. Activităţile de urmărire au continuat, obţinându-se date că persoana urmărită a revenit în ţară şi lucrează în construcţii la Constanţa. Datele obţinute au fost transmise pe 22 aprilie 2019, de către poliţiştii din cadrul SIC Suceava, omologilor din cadrul IPJ Constanţa care l-au prins. El a fost preluat de o escortă din cadrul I.P.J. Suceava – SIC şi a fost depus în arestul IPJ Suceava.
Ioan Vizitiu figurează ca urmărit atât la nivel naţional, cât şi internaţional. În seara de 27 august 2017, împreună cu fratele lui, Gheorghe, au bătut-o pe soţia unui văr de-al lor. Scandalul a avut loc în satul Rotunda, oraşul Liteni, şi a fost alimentat de nişte neînţelegeri mai vechi. Femeia a fost transportată la o unitate medicală, a fost internată şi supusă unor intervenţii chirurgicale existând riscul să îşi piardă viaţa.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau