Sucevenii rămân fără apă rece
Societatea de utilităţi comunale ACET Suceava riscă să intre în blocaj, a declarat, ieri, directorul general Ştefan Groza. Cauza este dată de lipsa lichidităţilor, iar rezolvarea ar fi încasarea datoriilor de la populaţie, care ar permite şi plata facturilor către E.ON Electrica şi Compania Naţională Apele Române. „Avem deja 2 milioane de lei, facturi restante din luna martie, la E.ON şi Apele Române. La restanţele amintite am primit facturile pe luna aprilie, iar după data de 25 mai încep scadenţele. Deocamdată suntem încă în termenul de 45 de zile în care se calculează majorări şi nu suntem ameninţaţi cu debranşarea”, spune directorul general al ACET.
Creditul, marea salvare
Ştefan Groza îşi pune mari speranţe în creditul de Trezorerie, în valoare de 12 milioane de lei, pe care Primăria Suceava intenţionează să-l contracteze pentru stingerea arieratelor, urmând ca, astăzi, primarul Ion Lungu să facă demersuri la Ministerul Finanţelor.
ACET mai are de încasat şi 11,2 milioane de lei de la Termica pentru apa rece livrată. În ceea ce priveşte consumatorii casnici, societatea are grafice de eşalonare a plăţilor cu 16 asociaţii de proprietari, din care 5 nu le-au respectat. „De săptămâna viitoare, vom reanaliza aceste grafice, iar acolo unde nu sunt respectate, vom trece, din nou, la măsurile de sistare a furnizării apei la scările care înregistrează restanţele cele mai mari”, a explicat Ştefan Groza.
Lidia Diaconu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!