Sufocaţi de comenzi, producătorii străini evită licitaţiile de tramvaie din România
Dimensiune font:
Licitaţiile de profil organizate în ultima perioadă în ţară au atras un singur ofertant: Astra Vagoane Arad * producătorii din alte ţări susţin că au prea multe comenzi şi nu mai participă la licitaţiile din România
Primăria a trimis, săptămâna trecută, o scrisoare oficială către marii producători europeni de tramvaie prin care îi îndeamnă să participe la licitaţia pentru achiziţia a 16 tramvaie cu o lungime de 30 de metri pentru municipiul Iaşi. Termenul limită pentru depunerea licitaţiei coordonate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi al cărei beneficiar este Municipiul Iaşi este 12 martie, iar firmele cărora municipalitatea le-a atras atenţia şi în acest fel sunt Skoda Transportation a.s. (Cehia), Solaris Bus & Coach S.A. (Polonia), CAF (Spania), Astra Vagoane Călători S.A. (România), Duro Dakovic Group Plc. (Croaţia), Bombardier România, PESA Bydgoszcz S.A. (Polonia), Hitachi Rail Italy S.p.A. (Italia), Alstom Transport S.A. (Franţa), Siemens România şi Koncar (Croaţia). De asemenea, conducerea Primăriei face apel şi alţi producători în afara celor menţionaţi să participe la achiziţia publică dacă sunt interesaţi şi au capacitatea de producţie necesară.
Imperio sau Autentic?
Demersul ar putea fi unul inutil atât timp cât, în ultimul an, la licitaţiile organizate de alte municipalităţi, s-a prezentat o singură firmă. Este vorba de
Astra Vagoane Călători, care a depus singura ofertă în cadrul licitaţiei pentru achiziţia de 10 tramvaie organizată de Primăria Arad (de pe 7 februarie). Mai mult, Astra Vagoane Călători a fost singurul ofertant şi la licitaţiile pentru tramvaie din alte mari trei oraşe din România, respectiv Cluj – Napoca (22 bucăţi), Oradea (10) şi Galaţi (18). Absenţa de la licitaţii a altor producători este pusă pe seama faptului că aceştia sunt sufocaţi de comenzi.
Producătorul arădean ofertează modelul Imperio, produs la Arad sub licenţă Siemens, al cărui cost este în jur de 2 milioane de euro, dar şi modelul Autentic, cu preţuri curpinse ăntre 1,2-1,4 milioane de euro. Facem precizarea că la licitaţia celor 16 tramvaie pentru Iaşi valoarea totală estimată a contractului este 184.000.000 lei, fără TVA (aproximativ 38,73 milioane de euro), adică circa 2,42 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau