„Suntem pe drumul cel bun, însă epidemia nu a trecut”

1chirica covid

Dimensiune font:

| 15-05-2020 00:00

Până ieri, la Iaşi au fost confirmate 341 de cazuri COVID-19, ceea ce ne plasează pe locul 23 la nivel național (prin raportare la numărul de locuitori) * din numărul total de cazuri confirmate la nivelul județului, mai sunt sub tratament 148 de persoane * DSP a efectuat, de la debutul pandemiei, aproximativ 400 de anchete epidemiologice

 


Primarul Mihai Chirica a făcut ieri o radiografie asupra asupra situației în care se află România la două luni de la declanşarea stării de urgenţă. Asstfel, până ieri, 14 mai 2020, ora 13, pe teritoriul României, au fost confirmate, în total, 16.247 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). „Datele oficiale indică o ieșire din zona de platou, atât prin raportare la numărul de cazuri zilnice, cât și prin raportare la media ultimelor cinci zile (calcul care corectează eventuale sub sau supra raportări). De asemenea, la nivel național, procentul persoanelor vindecate până în prezent este de aproape 56% și se înscrie pe un trend ascendent. Prin comparație cu alte țări europene, România a înregistrat relativ puține cazuri, dacă raportăm cazurile la 100.000 de locuitor. Totuși, se observa că în țara noastră trendul descrescător abia începe”, a spus primarul Iaşului.

Locul 23 în ţară

În ceea ce priveşte județul Iași, acesta a avut o evoluție foarte bună în raport cu celelalte județe. „Până astăzi (n.r. – ieri) au fost confirmate 341 de cazuri, ceea ce ne plasează pe locul 23 la nivel național (prin raportare la numărul de locuitori). Din numărul total de cazuri confirmate la nivelul județului, mai sunt sub tratament 148 de persoane. Toate aceste date ne arată că epidemia încă nu a trecut, dar mergem pe drumul cel bun. Depinde de fiecare dintre noi cât de repede vom încheia acest capitol. Eu voi continua să depun toate eforturile pentru ca ieșenii să fie în siguranță”, spune edilul-şef.

400 de anchete epidemiologice, de la declanşarea pandemiei

Aproximativ 400 de anchete epidemiologice au fost efectuate, de la declanşarea pandemiei de COVID-19, la nivelul judeţului Iaşi, de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică, pentru evitarea răspândirii noului virus în rândul populaţiei, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Voicescu. „Anchetele epidemiologice au fost declanşate atât în cazul persoanelor depistate pozitiv, cât şi celor care prezentau suspiciuni de infectare cu Covid-19. Aceste anchete au fost realizate de cei 18 angajaţi ai Compartimentului de Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică”, se arată într-un comunicat al DSP Iaşi.

În prezent, la Iaşi sunt 1.534 persoane izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Alte 199 persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Conform ultimelor centralizări, 459 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 44 persoane au ieşit din carantină. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a şase unităţi administrativ teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi‘, a explicat reprezentantul DSP Iaşi.

Poliţiştii şi jandarmii au efectuat 317 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite. În urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 52 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.800 lei. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Număr impresionant de ieșeni cu „tulburări de memorie”
16/04/2024 17:55

Jumătate dintre persoanele testate in timpul „Campaniei de testare a memoriei” au aflat că au tulburări cognitive uşoare. Doar un sfert dintre cei testaţi au un status psihic normal. Raportul a ...

Iedul face concurență mielului de Paște
16/04/2024 17:53

În ultimii ani, mielul a pierdut teren in fata iedului in privinta alegerii cărnii pentru friptura de Paste. Mai sănătoasă, dar si mai gustoasă, carnea de ied este pe mesele tot mai multor romani de ...

Peste o mie de ieșeni şi-au testat starea de sănătate, pe pietonal
16/04/2024 17:18

 Peste o mie de ieşeni au trecut la sfarşitul săptămanii trecute pe la „Cortul Sănătătii”, care a fost amplasat pe pietonalul Stefan Cel Mare si Sfant, in cadrul unui proiect initiat de ...

Operele de artă ale marilor pictori români, pe băncile din Grădina Copou!
16/04/2024 17:16

Primăria Municipiului Iasi (PMI) continuă proiectul initiat anul trecut, de amplasare in parcurile din oras a unor bănci modelate sub formă de carte, personalizate cu versuri din opera poetilor romani. A ...

Ajutoare de Paști pentru 10.000 de pensionari ieșeni
16/04/2024 15:39

Tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Pasti, pentru peste 10 mii de pensionari ieseni Cu ocazia Sărbătorilor de Pasti pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valor ...

Se redeschide Muzeul „Nicolae Gane”
16/04/2024 15:32

Vineri, 19 aprilie 2024, incepand cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane”, unul dintre cele 17 muzee din reteaua MNLR Iasi. Publicul este invitat să descopere pe strada Nico ...

„Armonii albastre” Gală caritabilă în beneficiul tinerilor cu autism
16/04/2024 15:02

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, in parteneriat cu Asociatia Natională pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) – Filiala Iasi, invită publicul la concertul caritabil ...

Doi ani după gratii. A furat caloriferul şcolii şi medaliile cu centenarul
16/04/2024 14:53

Conform sentinţei pronunţată luni, 15 aprilie a.c. de către Judecătoria Răducăneni, Dorin Constantin R. va sta următorii doi ani la puşcărie, el fiind condamnat pentru furt calificat. Unul total atipi ...

 Fermierii ieșeni nu mai vor rachete antigrindină!
16/04/2024 14:51

* luni, cativa fermieri s-au adunat in faţa punctului de lansare antigrindină din localitatea Maxut, comuna Deleni, solicitand rezolvarea in regim de urgenţă a statutului staţiilor antigrindină şi stabil ...

Deputatul PSD Claudiu Ilişanu a demisionat din funcţie, după numirea sa ca prefect al Băcăului
16/04/2024 14:49

Deputatul PSD de Bacău Claudiu Ilişanu a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că şi-a dat demisia din Parlament incepand cu 10 aprilie. El va fi inlocuit de Vasile Budacă. Ilişanu a fost nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei