Surprize în topul școlilor de șoferi din Iași

1soferi

Dimensiune font:

| 29-06-2022 14:47

 Fapt arhicunoscut, Iaşul nu s-a aflat niciodată pe lista orașelor în care poți să dobândeşti uşor permisul auto. Din cele 43 de școli de șoferi care funcţionează la Iași, niciuna nu a reușit să depășească pragul de 60% la promovabilitatea candidaților.

Numărul mare de persoane care termină școlile de șoferi în judeţ, examinatorii puțini și infrastructura defectuoasă fac, laolaltă, ca progrămările pentru susținerea examenului auto să dureze chiar și câteva luni. De cele mai multe ori, elevul are doar două șanse de a da examenul într-un an, înainte ca dosarul obținut de la școala de șoferi să expire.

 Termene decalate

Cei mai mulți dintre candidați se înscriu pentru a putea da examenul de carnet de șofer categoria B. Conform legii, școala de șoferi trebuie să pregătească elevul timp de 24 de ore pentru cunoașterea Codului Rutier și timp de încă 30 de ore pentru condusul propriu-zis, la care se mai adaugă câteva zeci de ore, în funcție de abilitățile candidatului. Una dintre principalele probleme identificate de către școlile de șoferi din Iași este aceea că, din momentul în care un elev se înscrie la o școală de șoferi și până când ajunge să susțină proba teoretică și cea practică, trece foarte mult. Când vine vorba de teorie, elevul poate parcurge singur legislația, având posibilitatea de a completa modele de chestionare de examen pe internet. Însă din acest punct și până în momentul susținerii probei practice, elevii au de așteptat câteva luni de zile.

Rată de promovabilitate „zero”!

Rata promovabilității la școlile de șoferi din Iași este influențată de mai mulți factori: numărul de candidați examinați și a celor care au promovat examenul. Pe primele trei locuri se află AutoNăstase, care a înregistrat în anul 2021 o rată de promovabilitate de 21%. Din cei 1.286 de candidați, doar 278 dintre ei au promovat examenul auto pentru obținerea unui permis auto de categoria B. Pe locul doi se află Școala de Șoferi Auto Training Expert care, în 2021, a obținut o rată de promovabilitate de 20%. Din cei 1.026 de candidați 213 au promovat examenul pentru permisul de categoria B. Pe locul trei se află Autozet. Această școală de șoferi are un procent de promovabilitate de 23%, pentru că doar 180 din cei 755 de candidați au promovat examenul. Există și școli auto care au un număr mai mic de candidați care au fost examinați și care au promovat examenul auto.

Spre exemplu, în anul 2021, Școala Auto Karly a avut 568 de candidați dintre care 133 dintre ei au luat permisul. La Auto Fany, din 597 de candidați doar 152 au promovat examenul auto. Dalcom Auto, Auto Costi și Auto Tody au înregistrat o rată de promovabilitate între 13-17%, pentru că doar câteva zeci de elevi au reușit să obțină permisul auto.

Titi Bas are o rată de promovabilitate de 41% în anul 2021 și una de 34% din momentul în care a început să formeze elevi și până în prezent. În acest procent intră elevii care au dat pentru mai multe categorii de persmis A, B, C, CE. Viovas SRL a format peste 12.755 de elevi, din care 5.341au fost admiși. Această școală are o rată de promovabilitate de 41%, iar anul trecut a avut un procent de 40%. La polul opus, sunt și instructori auto care și-au făcut PFA pentru a putea profesa în acest domeniu.

Există, însă, anumite situații în care elevii lor nu au reușit să promoveze niciunul examenul auto.

Noi modificări legislative

La începutul acestei luni a fost depus un proiect prin care elevii școlii de șoferi să poată da examenele din orice județ, indiferent de domiciliu. Astfel, timpul de așteptare dintre examenul teoretic și cel practic s-ar diminua.Totodată, instructorul auto ar trebui să participe alături de polițist, la examen. Găsim județe unde dai examenul după ce te-ai înscris, undeva, la 6 luni. Cum reducem? Avem modelul pașapoartelor. Dacă în județul meu locurile sunt ocupate, mă duc într-un județ limitrof”, a transmis inițiatorul proiectului. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Festivalul International de șah „Suflet de român
29/03/2024 11:21

Asociatia Împreună pentru Miroslava in parteneriat cu Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” Iasi , Federatia Romană de Sah, Iasah, Clubul Sportiv Micul Sahist din Iasi, ...

Botoșani – încă un drum județean se piatră va fi asfaltat
29/03/2024 11:20

Un nou sector de drum este modernizat de Consiliul Judetean prin intermediul Directiei Judetene de Drumuri si Poduri. O asociere condusă de firma botosăneană Transasfalt Prod a primit ordinul de incepere si ...

„Imunologia este o cheie care poate deschide multe mecanisme ce ajută la înțelegerea altor domenii din medicină”
29/03/2024 11:19

Imunologia, o ramură distinctivă a stiintelor biologice, reprezintă studiul sistemului imunitar al organismelor si modul in care răspunde la agentii patogeni si alte substante străine. În medicină, ...

Accident grav la Prisaca Dornei.Un microbuz s-a răsturnat în afara șoselei
29/03/2024 11:18

Un microbuz in care se aflau şase persoane s-a răsturnat, in această dimineată, la Prisaca Dornei, in judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cinci dintre ...

Astăzi are loc primul zbor de pe terminalul T4. Pasagerii vor tăia panglica
29/03/2024 11:10

Astăzi, 29 martie, are loc deschiderea oficială a terminaluli T4 de la Aeroportul Iasi. Primii ieseni care vor avea ”onoarea” de a păsi prin noul terminal sunt pasagerii zborului TAROM RO704, ca ...

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!
29/03/2024 11:05

Industria regională de TECH se pregăteste să celebreze o nouă serie de recunoasteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai 2024, la Centrul de evenimente Agora. Evenimentul, se va bucura de ...

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ se va desfășura la Iași, sâmbătă, 30 martie
29/03/2024 10:59

   Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iasilor, in parteneriat cu Primăria Municipiului Iasi, organizează sambătă, 30 martie, „Marsul pentru viată&rdq ...

Un arhitect vrea funcția de primar al Iașului
29/03/2024 10:39

Cei de la REPER cred că pot ocupa funcţia de primar al Iaşului cu un arhitect care, in vremea studenţiei, a făcut parte din echipa ce a lucrat la primul proiect pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Anunţu ...

Un primar ieșean a intrat în PSD cu toți consilierii locali liberali
29/03/2024 10:38

Primarul comunei iesene Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, impreună cu cei 8 consilieri locali ai PNL au trecut la PSD si vor candida din partea acestui partid la alegerile locale din 9 iunie. Potrivit un ...

Supravegherea construcției Spitalului Regional de Urgență va costa 44 milioane de lei
29/03/2024 10:36

Contractul de supraveghere a construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi a fost atribuit de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sănătate (ANDIS) asocierii formate din c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei