Sute de copaci plantaţi, distruşi de... capre!
Dimensiune font:
Ceea ce nu a reuşit să facă vremea au izbutit un cioban şi caprele lui, care au distrus în ultimii ani sute de copaci plantaţi de către voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) în zona lacului Bacău. Distrugerile cauzate de capre nu se limitează doar la zonele din vecinătatea lacului Bacău, ci inclusiv la pădurea de plop de la Şerbăneşti, în suprafaţă de aproximativ 40 de hectare. Astfel, în singura pădure de pe raza oraşului nu mai există regenerări naturale, solul pădurii fiind ras de capre în fiecare zi. Voluntarii CRE spun că, deşi ciobanul nu deţine păşune pentru creşterea animalelor, ba, mai mult, prin hotărâre de consiliu local păşunatul pe raza oraşului este interzis, fenomenul continuă. „Pentru ca distrugerea să fie completă, turma de capre e însoţită de o haită de câini specializaţi în găsirea cuiburilor de păsări, a puilor de iepuri sau orice alte vietăţi nefericite pe care le întâlnesc. Proprietarul celor peste 200 de capre locuieşte în cartierul Şerbăneşti. În ultimii ani s-au făcut nenumărate sesizări către Poliţia Locală, Garda de Mediu şi Direcţia Silvică, dar proprietarul de capre nu a putut fi sancţionat”, spun reprezentanţii CRE Bacău. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau