Sute de copii şcoliţi în cadrul celui mai mare program de integrare socială prin muzică
Dimensiune font:
În perioada 19 - 24 august s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară Cantus Mundi Iaşi, organizată de Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” şi Programul Cantus Mundi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi. Porţile Colegiului Naţional Iaşi s-au deschis pentru 200 de copii şi 30 de profesori, dornici să experimenteze gratuit beneficiile unui sistem educaţional şi cultural alternativ.
Pe parcursul Şcolii de Vară, copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani au participat la 5 tipuri de ateliere: dezvoltare personală, jocuri muzicale, cor, istoria muzicii şi fun orchestra. În cadrul modulului de perfecţionare în arta dirijoratului coral, cadrele didactice înscrise la Şcoala de Vară au beneficiat de o programă complexă, structurată pe 3 niveluri: leadership în activitatea corală, modalităţi de formare a deprinderilor vocal-corale şi managementul corului. „Ce am văzut în această săptămână la Colegiul Naţional Iaşi a fost bucurie, dorinţă de învăţare şi curiozitate în ochii unor copii care au ales să-şi petreacă vacanţa învăţând lucruri noi, ceea ce a fost neaşteptat pentru cadrele didactice. Această şcoală altfel, care a îmbinat muzica, arta şi dezvoltarea personală, a fost primită cu entuziasm atât de elevi cât şi de profesori”, a precizat prof. Antoaneta Luchian, formator şi organizator al Şcolii de Vară Cantus Mundi Iaşi.
Peste 600 de spectatori au luat parte la festivitatea de absolvire a Şcolii de Vară Cantus Mundi Iaşi găzduită în Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Spectacolul coral susţinut de cei 200 proaspăt absolvenţi a fost îndelung aplaudat, fiind un moment muzical plin de emoţie atât pentru formatorii Cantus Mundi cât şi pentru părinţii prezenţi în sală.
Proiectul Şcoala de Vară Cantus Mundi Iaşi face parte dintr-un amplu demers educaţional desfăşurat de Programul Naţional Cantus Mundi, care îşi propune să ofere la nivel naţional un sistem educaţional şi cultural de elită, printr-o serie de evenimente specifice. Şcoala de Vară Cantus Mundi Bucureşti, care s-a desfăşurat în perioada 8 iulie - 3 august, a asigurat accesul a aproape 1.000 de copii şi adolescenţi la peste 2.000 de ore de pregătire gratuită, complexă şi aplicată. Atelierul de muzică Cantus Mundi a fost replicat în 13 tabere organizate în judeţele Neamţ, Tulcea, Prahova şi Constanţa.
Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat alături de membri ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.300 de coruri. Peste 45.700 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau