Tabără de pictură în parohia Dumbrava Roşie II
Dimensiune font:
În perioada 23-29 iunie, în parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” – Dumbrava Roşie se desfăşoară cea de-a patra ediţie a taberei de pictură „Bizantion”* peste 60 de copii deprind aici tainele pictării icoanelor
Iniţiativa acestui proiect educaţional aparţine Asociaţiei culturale „Arte.ro” din Piatra Neamţ, cu sprijinul Parohiei „Înălţarea Sfintei Cruci”, al comunităţii de credincioşi din localitate şi a elevilor voluntari ai Asociaţiei.
În cadrul taberei, peste 60 de copii, cu vârste cuprinse între 6-18 ani, membri ai Clubului de pictură al Asociaţiei, dar şi elevi ai şcolii din din Dumbrava Roşie, au învaţat tehnica picturii de icoane pe sticlă după
modelul „Nicula”, realizând frumoase pristolnice-cruci sculptate. Copiii participă la jocuri şi activităti educative de autocunoaştere, merg în drumeţii, se bucură de vacanţă şi îşi fac prieteni noi. “La sfârşitul fiecărui an şcolar, asa cum ne-am obişnuit de patru ani încoace, organizăm, spre bucuria copiilor, Tabăra de la Dumbrava, din parohia Părintelui Constantin Lungu. Încercăm să-i învăţăm pe copiii care participă la tabără, alte tehnici artistice- pictură pe lemn, pictura pe sticlă, sculptura. Dincolo de orele de muncă, participanţii iau prânzul împreună, participă la jocuri, activităţi recreative, merg în excursie, fac totul împreună”, a declarat prof. Cristina S. Petrariu, preşedintele Asociaţiei culturale „Arte.ro”.
Tabăra se va încheia duminică, 29 iunie, după Sfânta Liturghie, când copii, părinţi, bunici şi localnici, vor participa la vernisajul expoziţiei de icoane şi pristolnice. Expoziţia reuneşte aproximativ 100 de lucrări
din care transpar inocenţa şi bucuria din sufletele micilor artişti. Tot duminică, vor fi premiaţi participantii şi cei ce au sprijinit organizarea taberei. „Focul de tabără de la sfârşitul săptămânii este un moment mult aşteptat. Copiii cântă la chitară, îşi împărtăşesc impresiile despre tabără şi fac planuri pentru ediţia de anul următor”, a spus
Cristina S. Petrariu.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau