* artişti, critici de artă şi personalităţi ale culturii române vor ajunge în această vară la taberele de creaţie de la Potoci şi Vânători Neamţ * acestea vor fi organizate în cadrul primului proiect din ţară dedicat portretisticii româneşti
La Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” a fost lansat ieri proiectul „Colecţia de azi – Portret”, dedicat tinerilor pasionaţi de artă. În cadrul acestui proiect, care se desfăşoară cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Român, vor fi realizate acţiuni culturale de amploare, cele mai importante fiind taberele de creaţie de la Potoci şi Vânători Neamţ, care vor fi deschise în vară.
În cele două tabere vor veni artişti consacraţi, dar şi tineri care doresc să se afirme şi ale căror lucrări vor fi expuse în „colective” la Piatra Neamţ, Bacău, Bicaz şi Bucureşti. Printre invitaţii de onoare aşteptaţi se numără Neagu Djuvara, academicianul Răzvan Theodorescu şi scriitorul Dinu Săraru. Organizatorii şi-au propus ca acest proiect să devină o tradiţie la Neamţ şi un reper cultural.
Alina Ferenţ
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau