Tâlharul s-a culcat sătul. Obiectul jafului: supă cu găluşte şi pârjoale cu sos picant

2haleala

Dimensiune font:

| 10-12-2022 15:15

 * îndestulata cină i-a adus trei ani de închisoare cu executare * împricinatul avea deja o condamnare cu suspendare pentru conducere fără permis


 O glumă total neinspirată făcut anul trecut, pe vremea asta, i-a adus ieşeanului Narcis N. trei ani de puşcărie. Tânărul locuieşte într-un bloc din cartierul Alexandru cel Bun, avea pe rol un dosar penal în care era inculpat pentru conducere fără permis, dar nu s-a gândit deloc la acest aspect.

Pus pe poante, a sunat, în seara de 17 decembrie 2021, la o firmă de catering şi a comandat o supă cu găluşte şi o porţie de pârjoale cu sos picant. Meniu în valoare de 84,50 lei.

Mâncarea i-a fost adusă de un curier, Bogdan U., în jurul orei 21.00. Acesta a sunat la interfon, Narcis a răspuns şi i-a zis să-l aştepte în faţa blocului, că o să coboare el. Totodată, l-a întrebat pe livrator dacă are să-i dea rest de la 100 lei. A primit răspuns afirmativ.

Cei doi s-au întâlnit, Narcis a spus că şi-a pierdut portofelul pe scări, dar are un cuţit. L-a scos la iveală, Bogdan s-a speriat, a abandonat caserolele cu mâncare şi a luat-o la fugă. Avea şi de ce. Brunet şi cu părul împletit în codiţe tip dreaduri, Narcis aducea izbitor a traficant de droguri venit din Jamaica...

Tâlharul a devorat hulpav ambele feluri de mâncare şi s-a culcat sătul. S-a trezit în zori, cu poliţia la uşă. Bogdan sunase la 112 şi reclamase jaful. A dat declaraţiile de rigoare şi a fost lăsat în libertate. Până alaltăieri, când s-a dat sentinţa. Între timp, pentru conducerea fără permis, Narcis primise opt luni cu suspendare. De data asta, magistraţii i-au calculat o rezultantă de doi ani şi opt luni, cu executare. Degeaba a susţinut inculpatul că a fost o glumă neinspirată, n-a fost crezut. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Măsuri de protecţie a instalaţiilor de apă  împotriva îngheţului
07/02/2023 23:59

    Întrucat sunt anunţate noi zile cu temperaturi scăzute, specialiştii ApaVital atrag atenţia asupra creşterii riscul apariţiei ingheţului pe reţelele de distribuţie şi in instala ...

Costel Alexe este sigur că peste trei ani ieşenii vor circula pe A7
07/02/2023 23:59

  Consiliul Judetean Iasi colaborează cu institutiile centrale pentru a reduce birocratia si a mentine un ritm bun de implementare a proiectelor celor două autostrăzi pentru Moldova. Preşedintele CJ I ...

Cât se sigure sunt blocurile din Iaşi?
07/02/2023 23:59

Potrivit istoricului seismografic din Romania, Iaşul face parte, alături de Bucureşti, Ploieşti, Buzău şi Focşani, pe lista celor mai periculoase zone pentru locuitori. De asemenea, Iaşul ocupă locul a ...

Plin sezon al incendiilor datorate coşurilor de fum
07/02/2023 23:59

 Valul de aer polar din ultima perioadă a adus cu sine o creştere bruscă şi alarmantă a incendiilor din mediul rural. Astfel, dacă in lunile decembrie şi ianuarie se consemna cate-un astfel de eveni ...

Bătăuşii din căruţă au scăpat de condamnare, dar sunt buni de plată
07/02/2023 23:59

 Dacă stai pe capra căruţei şi mani calul in stare de ebrietate, poliţiştii n-au ce să-ţi ia. Nici permisul că nu există aşa ceva, nici biciul şi nici calul. Lucru foarte bine ştiut de trei pr ...

Procurorii au renunţat. Narcomanul era prea amărăştean
07/02/2023 23:59

 Bucuros că tocmai primise coletul cu grinderul pentru măcinat, mugurii şi frunzele de cannabis, Florin B. din Targu Frumos s-a apucat să se laude că va demara o nouă şi mănoasă afacere. Preparare ...

 Elevii ieșeni, nepregătiți pentru Bacalaureat
07/02/2023 23:57

* niciun elev din judeţ nu a obţinut media 10 la simularea examenului de Bacalaureat şi, de asemenea, niciun liceu nu a inregistrat promovare 100% * au fost obţinute  doar 80 de note de 10&nb ...

 Gripa face victime, la Iași
07/02/2023 23:55

Peste 7.000 de persoane au prezentat infectii respiratorii acute, săptămana trecută, la Iasi. Cele mai multe dintre acestea sunt infectii virale ale căilor respiratorii acute. Din nefericire, s-au inre ...

Umbrărescu face toată autostrada A7 între Buzău și Pașcani.
07/02/2023 18:03

 Potrivit informatiilor obtinute marti, 7 februarie, de membrii Asociatiei Pro Infrastructura, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a dat undă verde pentru desemnarea constructorilor celor t ...

 Comisia Europeană, în vizită la Bacău
07/02/2023 14:40

Delegatia Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, condusă de Ramona Chiriac, a vizitat astăzi judetul Bacău. „A fost o excelentă ocazie pentru a face o retrospectivă a stadiului implementă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei