Tânăr din Erbiceni, "săltat" de polițiști!
Dimensiune font:
Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Erbiceni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 18 septembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras portofelul din geantă unei femei, de 38 de ani, din comuna Lețcani, cauzându-i un prejudiciu de 5.000 de lei și 120 de euro.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 2 octombrie a.c., tânărul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.
De asemenea, din investigațiile efectuate s-a constatat faptul că, la data de 13 septembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras portofelul din geantă unei tinere, de 20 de ani, din comuna Deleni, cauzându-i un prejudiciu de 100 de lei.
La data de 3 octombrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, intanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau